9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

FOTO/VIDEO: Primele bănci, primele instituţii de credit din Bistriţa-Năsăud, într-o carte-document

Puţină lume ştie astăzi că primele instituţii de credit în judeţul nostru datează din zbuciumaţii ani 1880 şi că primele asemenea încercări de ajutorare financiară a populaţiei din zonă s-au realizat în comunităţile rurale: volumul „Din istoricul instituțiilor de credit din județul Bistrița-Năsăud (1873-1940)” semnat de prof. univ. dr. Vasile Dobrescu şi dr. Adrian Onofreiu, cercetător dr. la Arhivele Naţionale Bistriţa-Năsăud a fost prezentat publicului zilele trecute, la Biblioteca Judeţeană, instituţie care a şi editat şi publicat cartea, cu sprijinul Consiliului Judeţean.

Cercetătorul Adrian Onofreiu a dezvăluit  cu acest prilej câteva detalii deosebite despre primele bănci şi instituţii de credit din judeţul nostru, dar şi despre bistriţeanul Iuliu Moisil care a dus în Regat statutele Reuniunii de împrumut şi păstrate din Ilva Mare, punând acolo bazele unei mari mişcări cooperatiste de care a beneficiat din plin inclusiv ministrul Spiru Haret.

Cei prezenţi la eveniment au aflat şi despre rolul esenţial al celor două bănci Aurora şi Bistriţeana în acordarea sumelor de bani pentru cei care au asigurat în toamna anului 1918 ordinea şi siguranţa în toată Transilvania – Gărzile naţionale: primele decontări ale cheltuielilor au fost făcute prin cele două bănci…

S-a amintit şi de personalitatea  extraordinară a lui Emil Tişca, cel care a contribuit foarte mult la bunăstarea din zona Năsăudului, directorul băncii Mercur care, datorită bunelor relaţii cu Corneliu Medrea a realizat şi bustul poetului George Coşbuc. „Din varii motive, Emil Tişca  a plecat din Năsăud, au rămas alţii cu gloria dezvelirii acestui bust în 1926… Să nu uităm de activitatea laborioasă desfăşurată de Banca Federală Andrei Mureşanu, în perioada interbelică, mai ales în domeniul aprovizionării populaţiei în perioada următoare răboiului… Ca aspecte locale, veţi găsi aici şi povestea unor instituţii de credit locale – precum Speranţa, din Prundu Bârgăului sau Izvorul din Sîngeorz-Băi, dar şi detalii interesante despre Aurora, Bistriţeana sau Corona, primele instituţii de credit din judeţ”, a mai punctat Adrian Onofreiu, adăugând că toate acestea arată rolul important al elitelor locale care nu uitau să direcţioneze în fiecare an, anumite sume pentru scopuri culturale sau caritabile.

Prima instituţie de credit din judeţ, la Năsăud

Prima asemenea instituţie de credit a fost Societatea de păstrare şi împrumut Aurora, înfiinţată la Năsăud, în 1873, după ce, o încercare similară, aparţinând juristului Ioachim Mureşanu, a pornit în 1871 dar a eşuat pe parcurs… O modestă cooperativă de credit a existat şi la Feldru, în 1879, dar şi la Ilva Mare, Zagra, Rodna sau Beclean!

În fostul comitat Bistriţa-Năsăud s-au întemeiat pe rând, tot în anii 1880 primele reuniuni la Ilva Mare, Rodna („Fortuna”), „Speranţa”, la Prundu Bârgăului sau banca Bistriţeana (în Bistriţa) – aceasta din urmă fiind înregistrată ca una dintre cele mai însemnate instituţii bancare ale vremurilor, situându-se în topul institutelor de credit naţionale pe locul 13, după volumul afacerilor financiare…

Elitele românilor au înfiinţat într-un ritm alert bănci sau reuniuni de credit, astfel încât în 1914 erau deja înregistrate 168 de societăţi bancare şi 104 cooperative de credit cu afaceri financiare totale de peste 255 de coroane – o sumă echivalentă în epocă cu 255 milioane lei aur.

[arve url=”https://youtu.be/9Bm7KLnr0nA” /]

La ce bun…?!

Creditele oferite atunci românilor din Transilvania (cu precădere celor din mediul rural, dar şi din cel urban) au uşurat simţitor procesele economice caracteristice societăţii modern. Mai important – au redus simţitor consecinţele grave ale cămătăriei care a făcut ravagii în rândul proprietarilor mici şi mijlocii, prin dobânzi şi de 100%… Pe de altă parte, li s-a oferit debitorilor posibilitatea de a practica o agricultură raţională şi eficientă în lumea satelor, iar negustorilor,  meseriaşilor şi atelierelor meşteşugăreşti – posibilitatea de a produce bunuri manufacturate în serie şi de calitate superioară…

„Este o colaborare mai veche între Arhivele Judeţene Bistriţa-Năsăud şi Biblioteca Judeţeană, am publicat câteva cărţi împreună, între care şi o carte emblemă pentru Centenar, Anul 1918 în Bistriţa-Năsăud, o carte prefaţată de preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, o carte care s-a bucurat de mare succes. Un alt titlu este şi volumul „Din istoricul instituțiilor de credit din județul Bistrița-Năsăud (1873-1940)” scrisă de prof. univ. dr. Vasile Dobrescu şi dr. Adrian Onofreiu. Este o carte document, foarte importantă, pentru cercetători şi istorici în mod special, dar şi pentru publicul larg sau pentru cei care lucrează astăzi în sistemul bancar: mă bucur că văd în public şi oameni care muncesc în acest domeniu…”, a precizat amfitrionul întâlnirii, managerul Ioan Pintea.

[arve url=”https://youtu.be/pXCPcDfJZLo” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.