12.6 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

FOTO/VIDEO: Sângeorzul – în cărți…!

„Alexandrei nu i-a fost niciodată dor de Sângeorz. Dacă privește acum din blocul turn, de la etajul 24, spre locul despre care scriu, nu vede liceul, nu vede stațiunea și nici grădina mea de la bloc, în paragină. Nu mă vede nici pe mine cu sacul de lemne în spate. (…) Aici e capătul lumii, noaptea minții, moartea pasiunii care stîrnește încă pasiuni, sfîrșitul…”

Fragmentul de mai sus îi aparține lui Florin Partene, este decupat dintr-un spectaculos volum intitulat Cartea Sângeorzului, publicat la Editura Charmides din Bistrița anul trecut și prezentat recent și elevilor de la Liceul „Solomon Haliță” din Sângeorz-Băi, în cadrul unui inedit proiect care se derulează aici încă de anul trecut.

În perioada 10-17 mai 2017 a avut loc la Sângeorz-Băi prima ediție a Taberei de Literatură, organizată de Casa de Cultură Sângeorz-Băi (director Florin Hodoroga) și Primăria orașului. Șapte scriitori și un artist vizual au fost invitați să descopere Sângeorzul și, vreme de șapte zile, să-l descrie așa cum (nu) este el. Textele / imaginile invitaților formează această Carte a Sângeorzului care se vrea atât una de literatură, cât și un document antropologic inedit” – se precizează în Argumentul volumului în care au notat și desenat impresii scriitorii Simona Popescu, Florin Iaru, Vasile Leac, Domnica Drumea, Luiza Vasiliu şi artistul fotograf David Bodescu. Volumul se găsește la Sinagoga din Bistrița sau la Librăriile Aletheia din oraș.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Ftabaradeliteraturasangeorzbai%2Fvideos%2F177496093076142%2F&show_text=0&width=560″ /]

Despre ediția din acest an a taberei de literatură, Dan Coman ne-a povestit că „este un lucru grozav, sunt puține orașe din România în care să existe așa ceva… Ideea noastră era ca 6 sau 7 scriitori să cunoască zona, să se întâlnească cu elevii, să susțină lecturi publice și să creeze un fel de album fotografic, album scriitoricesc al Sângeorzului văzut de oameni din afară… A fost splendid, pentru că au fost oameni foarte diferiți – cu viziuni diferite și spectaculoase. Au fost Teodor Dună, de la București, Mihail Vakulovski din Chișinău, dar care locuiește la Brașov, Alexandra Turcu din Bistrița, studentă în Cluj, Cosmin Perța și o poetă care va debuta curând la Charmides cu o carte senzațională – Mina Decu…

Au fost două serii de întâlniri foarte consistente cu elevii de la Liceul „Solomon Haliță”, iar scriitorii invitați de coordonatorii evenimentului – Dan Coman, Florin Partene și Marin Mălaicu Hondrari – au fost chiar impresionați de discuțiile cu elevii, foarte coerenți și interesați, după cum s-a observat din dialogul țesut în urma întrebărilor puse de ei. Tabăra de literatură din Sângeorz s-a încheiat cu o splendidă lectură de poezie la Muzeul de Artă Comparată, iar cel care a documentat în acest an toate mișcările scriitorilor invitați a fost Matei Man, care a reușit să pună la punct o bază de date impresionantă într-un fel de bibliotecă media disponibilă pe pagina de Facebook a evenimentului: Tabăra de literatură Sângeorz-Băi.

Totul a fost posibil grație sprijinului oferit de Casa Orăşenească de Cultură (condusă de managerul Florin Hodoroga) şi Primăriei oraşului.

Foto / Video @ Tabăra de Literatură Sângeroz Băi

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.