15.8 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

FOTO/VIDEO. Spectaculos și strălucitor: Anul Mistrețului de Pământ, celebrat de copiii din Bistrița!

Spectaculoase costume tradiționale aduse din China, dar și măști și obiecte ornamentale, jucării de pluș și impresionante instrumente muzicale chinezești au făcut deliciul bistrițenilor ieri, la Colegiul „Andrei Mureșanu”! Aici s-a celebrat Noul An Chinezesc care începe pe 5 februarie – Anul Mistrețului de Pământ.

Pe Andrei, Ioana și Andreea, elevi la Colegiul „Liviu Rebreanu”, în vârstă de 16 ani, i-am întâlnit ieri, la sala de sport de la „Andrei Mureșanu”, unde au participat la o paradă inclusă în Festivalul Anului Nou Chinezesc care va începe în 5 februarie. Ne-au povestit că deocamdată învață chineza o dată pe săptămână, după ore. Se fac demersuri ca aceste cursuri să devină opțional, inclus în programul școlar.

„Totul a început ca un hobby, anul trecut, după ce am asistat la o prezentare în sala festivă la Liviu Rebreanu. Dar ne-a fascinat atât de mult, încât chiar vrem să mergem mai departe și să studiem serios”, ne-au mărturisit tinerii. „Am făcut anul trecut cursurile, le-am luat în serios, am dat un examen și s-a ivit oportunitatea de a merge în China, cu sprijinul Institutului Confucius. Au fost copii din toată țara. Am stat două săptămâni și jumătate acolo. A fost foarte diferit și extrem de frumos. Am reușit să mă acomodez și cu mâncarea lor, e cu totul diferită de ceea ce avem noi, dar e foarte bună. Am reușit să mă și descurc cu limba, să vorbesc, să fac conversație…”, a povestit Ioana.

Andrei ne-a explicat că la început au studiat literele: „Ar fi două metode, care presupun vorbitul și cititul, dar nu începem direct cu caracterele chinezești, ci cu un fel de traducere a caracterelor într-un alfabet europenizat, numit pinyin. Față de limbile latine, chineza este un pic mai greu de învățat, dar dacă îți place și te simți atras de culturile orientale, cum suntem noi, nu e imposibil de învățat…

Sala mare de Sport de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” s-a colorat în roșu, ieri, când elevii din Bistrița au celebrat Festivalul Anului Nou Chinezesc. Evenimentul a fost organizat de Clasa Confucius Bistrița, în colaborare cu Institutul Confucius Cluj și Asociația Română de Prietenie cu Republica Populară Chineză Filiala Bistrița-Năsăud.

Ceremonia a fost deschisă de câteva cuvinte de bun venit și scurte discursuri adresate de Atilla Antal, directorul Colegiului „Andrei Mureșanu”, profesorii universitari Nicolae Șera și Feng Shaozhong, directorii Institutului Confucius care funcționează în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, alături de Monica Munthiu, Cristian Munthiu și Remus Lungu, reprezentanții Asociației de Prietenie cu Republica Populară Chineză, Filiala Bistrița-Năsăud.

100 de elevi de la Colegiile „Andrei Mureșanu” și „Liviu Rebreanu” din Bistrița, de la Colegiul „George Coșbuc” și Colegiul Economic din Năsăud, Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița și „Petru Rareș” din Beclean frecventează în acest an Clasa Confucius, învățând noțiuni de limbă și cultură chineză de la profesoarele Xu Xiaolu (Luna) și Guo Zhengji (Kate)”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Cristian Munthiu, vicepreședinte al Asociației Române de Prietenie cu Republica Populară Chineză Filiala Bistrița-Năsăud.

Elevii care învață limba și civilizația chineză la Colegiul „Andrei Mureșanu”, „Liviu Rebreanu” și Școala Gimnazială Nr. 1 din Bistrița au cântat cântece tradiționale în China cu prilejul Noului An chinezesc, au recitat poezii, și-au încântat spectatorii cu dansuri tradiționale chinezești, dar și cu o paradă de costume spectaculoase și pline de culoare.

[arve url=”https://youtu.be/j-zH6gJnprc” /]

Invitații Institutului Confucius din Cluj au făcut adevărate demonstrații de muzică interpretată la instrumente tradiționale din China – erhu și guzheng, iar o măsuță în sala de sport a fost destinată caligrafiei chinezești.

[arve url=”https://youtu.be/MHN-XyQxHLc” /]

Xu Xiaolu (Luna), una dintre profesoarele care predă la Bistrița, a interpretat „Capcana de vise”, un cântec specific festivalului Anului Nou Chinezesc, iar din program nu au lipsit competițiile sportive și o tombolă cu premii.

Institutul Confucius din cadrul Universității Babeș-Bolyai este o organizație nonprofit, susținută de guvernul chinez. Institutul s-a deschis în 2009 și este parte a unei rețele de 500 de asemenea institute din toată lumea. În Romania mai există 3 institute, la Sibiu, Brașov și București.

Cel mai important aspect al sărbătorii Anului Nou Chinezesc este, pentru chinezi, reunirea familiei. Cunoscut și drept Festivalul Primăverii – evenimentul prilejuiește cel mai mare fenomen de migrație a populației din lume. Lumea se întoarce acasă, pentru cina în familie, în ajunul Anului Nou – un fenomen care poartă denumirea de  春运 – chunyun (migrația de primăvară).

Una dintre tradițiile importante în timpul Anului Nou Chinezesc este aceea de a oferi plicuri roșii cu bani celor dragi, dar mai ales copiilor. Culoarea roșie are un rol important în cultura chineză, semnificând noroc, bunăstare și prosperitate, motiv pentru care banii sunt oferiți în aceste plicuri roșii.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM Automotive: Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri!

Profită de oferta Materom Automotive pentru verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon!

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată.