20.3 C
Bistrița
marți, aprilie 16, 2024

FOTO/VIDEO: Un uimitor joc – experiment la Casa Argintarului

Suntem invitați – dacă avem curaj, răbdare sau suficientă îndrăzneală – să pătrundem, vreme de câteva zile, într-un provocator joc – experiment care se derulează la Casa Argintarului…

Dacă anul trecut s-au jucat cu pălăriile, în acest an elevii coordonați de profesorii Andreea și Paul Târziu-Gal s-au jucat cu măștile, reușind să organizeze o splendidă expoziție care ascunde și dezvăluie în același timp 30 de viziuni poetice ale unor tineri…

Este vorba despre o expoziţie de grup a elevilor din clasa a X-a B, intitulată PRIVEŞTE_TE – un joc-experiment în care masca/daimonul ascunde, dar şi dezvăluie în măsura în care suntem dispuşi să facem un exerciţiu de autointerogare. Tinerii artiști ne propun, așadar, o provocare suficient de îndrăzneață încât să ne pună pe gânduri și ne invită să răspundem la câteva întrebări la care ei înșiși s-au străduit și au răspuns. Cine sunt eu în raport cu mine şi în relaţie cu ceilalţi? Cum mă văd eu, cum mă văd ceilalţi? Ce și cât reușesc să transmit din mine – celorlalți…? Merită…? Are sens…? Interogarea aceasta este concepută din trei perspective diferite: obiectul artistic/masca, poezia (masca poetică) şi dansul, au precizat inițiatorii acestui experiment.

[arve url=”https://youtu.be/N5Vw_plHS1U” /]

Expoziţia este, cumva, o continuare a expoziţiei din noiembrie 2017 –  INVISIBLE / INVIZIBIL, deoarece ambele stau sub semnul dublului, al jocului care se țese între a arăta şi a ascunde. Atunci a fost pălăria, acum este masca… cea care ascunde, dar în acest caz poetic ne și dezvăluie multe, în același timp, pentru că această întâlnire este privită din perspectiva obiectului artistic, a ceea ce înseamnă el ca relație între fragment și întreg, ca relație între trecut și prezent, ca și construcție sau deconstrucție…”, a explicat profesoara Andreea Gal Târziu, cu prilejul vernisajului acestei expoziții.

Pentru că artele nu pot exista separat, pentru că multe se contopesc și se întrepătrund atât de cuceritor, cei care au participat la vernisaj au avut parte și de un moment surpriză: câteva domnițe de la Nosa au ilustrat în pași de dans medieval și muzică străveche cât mister poate ascunde sau dezvălui o mască…

[arve url=”https://youtu.be/zMGYB9x4BVU” /]

Un mesaj pe care am vrea să-l transmitem este cel legat de prietenie… Masca ascunde, te face să te simți confortabil, dar – în numele prieteniei – dăm jos măștile, ne prezentăm în fața dumneavoastră, suntem deschiși, facem un pas spre voi și vrem să ne acceptați așa cum suntem: cu defectele și calitățile pe care le avem, cu momentele bune sau proaste pe care le traversăm și cu dorința noastră de a evolua… Sunt niște experimente pe care acum le vedem așa, peste o vreme le putem vedea cu totul altfel, dar sunt experimente menite să dezvolte și să crească. Într-un fel sau altul ne vor ajuta să ne răspundem cândva să răspundem la întrebarea cine sunt eu”, a conchis profesoara Andreea Târziu-Gal, mulțumind, în calitate de dirigintă a clasei a X-a B și elevilor, dar și părinților care o sprijină în toate demersurile…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.