9.7 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

Ghinion pentru un tânăr care a participat ieri la nunta regală a verii, la Bistriţa! De ce l-au amendat jandarmii

Evenimentul zilei de ieri, la Bistriţa – nunta regală care a unit destinele Denisei şi al lui Laurențiu – nu a fost lipsit de peripeţii… Naşul mare şi-a julit rău bolidul, într-un accident de circulaţie:

FOTO: Pagubă mare pentru nașul mare de la nunta „regală”! Și-a julit rău bolidul, a rămas pe trei roți

Traficul a fost serios îngreunat, pentru că alaiul de nuntaşi a provocat cozi kilometrice:

FOTO/VIDEO Laurențiu și Denisa au paralizat DN17 ore în șir

Colac peste pupăză, un tânăr de 27 de ani din Buzău a fost amendat de jandarmii bistriţeni. Motivul? Tânărul a încercat să filmeze ceremonia religioasă, desfăşurată într-o biserică din zona Big.

Tânărul nuntaş a ridicat de la sol o dronă, fără să deţină autorizaţie în acest sens. „Bărbatul a folosit drona cu scopul de a efectua filmări în zona Big din municipiul Bistriţa, deasupra unui lăcaş de cult unde se desfăşura o cununie religioasă”, au transmis cei de la Jandarmeria Bistriţa, într-un comunicat.

Conform prevederilor legale în vigoare, filmările cu drona se pot efectua doar dacă proprietarul posedă un certificat de înmatriculare sau identificare şi autorizaţie de navigabilitate.

Pentru că tânărul nu deţinea aceste documente, pe numele său au fost întocmite actele de sesizare pentru exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede un certificat de înmatriculare sau identificare şi un certificat sau o autorizaţie de navigabilitate sau documente echivalente. (art. 103, O.U.G. nr 29 din 1997 Codul aerian actualizat).

Jandarmii bistrițeni recomandă tuturor celor interesaţi să se informeze cu privire la prevederile legale în vigoare din acest domeniu de activitate.

 Ce prevede legea:

Conform legii, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:

a) exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede un certificat de înmatriculare/identificare şi un certificat/autorizaţie de navigabilitate ori documente echivalente;

b) nerespectarea restricţiilor impuse prin reglementările specifice referitoare la zonele supuse servituţilor aeronautice sau prin avizele emise de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, de către persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 78, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului;

c) efectuarea de operaţiuni de transport aerian public fără deţinerea licenţei de operare şi/sau a certificatului de operator prevăzute la art. 50 alin. (1), dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului;

d) inscripţionarea neconformă cu certificatul de înmatriculare/identificare sau suprimarea mărcilor de inscripţionare.

Fapta prevăzută la lit. a), săvârşită după refuzul eliberării certificatului de înmatriculare sau a certificatului de navigabilitate, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Foto – Arhivă & Jandarmeria Bistrita

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.