10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

În atenția gospodinelor! Astăzi nu se pornește aspiratorul, nici mașina de spălat!

Astăzi sărbătorim una dintre cele mai importante sărbători ortodoxe, Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Notată cu cruce roșie în Calendarul Creștin, acestei prăznuiri i se asociază „Dezlegarea la pește”, ceea ce înseamnă o excepție de la regula postului.

Postul Sfinților Apostoli mai este cunoscut și sub denumirea populară de Postul Sâmpetru. Acesta este rânduit de către Biserica Ortodoxă în cinstea Apostolilor Petru și Pavel, dar și în amintirea obiceiului acestora de a posti mereu înainte de a săvârși acte importante. Mai este cunoscut și sub denumirea de „Postul Cincizecimii” datorită tuturor darurilor Sfântului Duh, care au ajuns la Sfinții noștri Apostoli.

Superstiții

Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Oamenii pistruiați trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul; tradiția spune că respectând acest ritual, „bureții” de pe față nu se mai înmulțesc.

Dacă tună și fulgeră azi, nucile și alunele vor fi viermănoase.

Crucea roșie din calendar anunță faptul că sărbătoarea trebuie onorată ca atare. Prin urmare, gospodinele să NU cumva să spele haine, vase, să facă curat prin casă sau . să dea cu mătura.

Acest post nu are niciodată o dată fixă, dat fiind faptul că începutul acestuia se stabilește în funcție de data în care cad Sfintele Paști. Anul acesta postul a început luni, 8 iunie și ține până pe 28 iunie.

Mai mult de 510.000 de români își aniversează duminica onomastica. Dintre aceștia, 375.222 sunt bărbați, iar restul, femei. Cele mai frecvente nume întâlnite la bărbați sunt Petru, Petre și Paul, iar la femei, Paula, Petronela și Petruța.

Legende

Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

Atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în pericol.

Slujbele în cinstea Sfințiilor se țin astăzi de la ora 10:00 la 12:00 și seara de la ora 18:00 în toate bisericile creștin-ortodoxe din țară.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.