In memoriam: Luca Onul. Întâlnirea cu metafora

In memoriam: Luca Onul.  Întâlnirea cu metafora

Asociația Culturală Didascalia, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” și Casa de Cultură a Sindicatelor îi invită pe bistrițenii iubitori de poezie la un recital de poezie pe versurile poetului Luca Onul: un spectacol a cărui temă centrală este trecerea Timpului și destinul ființei creatoare, facerea și desfacerea în cioburi dureros-multicolore a eu-lui artistic.

Ars poetica
Precum Sisif eu car în spate
În loc de bolovani Cuvinte
Şi mi se face parcă sete
De acel Munte vorbitor
Pe care-l urcă orbii lumii
În clipele acelea sfinte
În care DUMNEZEU lucrează
La sorii stinşi din ochii lor.

Născut la Telciu, în 20 mai 1942, Luca Onul a urmat, după liceu, cursurile de biblioteconomie de trei ani la Bucureşti şi a fost bibliotecar la Casa de Cultură a Sindicatelor şi secretar al Cenaclului literar „George Coşbuc”, până la nefericita clipă din după-amiaza zilei de 2 ianuarie 2001, când Luca Onul s-a stins din viaţă.

Poet prin excelenţă, Luca Onul făcea parte din spiţa tot mai rară a poeţilor cu drag de a recita versurile celor mari; ştia multe poeme şi avea o dexteritate rară de a versifica. A debutat în 1984, la editura „Dacia”, cu volumul „Zăpezi de sprijin”.

Cărţile sale: „Jocul de-a soarele”, „Cămaşă de iarbă”, „Banchetul metaforei sau hoit suflat cu aur” se lecturează cu interes, datorită unei atmosfere poetice proprii, susţinută de prospeţimea metaforelor în care era neîntrecut, şi de aceea socotit de Radu G. Ţeposu ca „aparţinând altor vremuri”.

Avem în faţa noastră o prozodie care ţi se oferă sensibilităţii spontan şi nemijlocit, ca orice poezie adevărată, unele dintre strofe imprimîndu-se în memorie precum primul sărut al primei iubite.” (Teohar Mihadaş).

Luca Onul este un mare poet, cu o fibră, o textură a Cuvântului teribil de sălbatice, primitiv-fertile și atingând perfecțiunea asemenea Măiestrei lui Brâncuși. Dar, din păcate, este un poet mai curând nedescoperit și nelegiuit, aruncat de cei care l-au citit cândva, în uitare. Dumnezeu să te ţină-n lumină, Luca Onul!”, a transmis Emil Ioan Teodorescu, regizorul spectacolului. 

Evenimentul se va desfășura pe 11 iulie, de la ora 19:00, la Casa de cultură a Sindicatelor. Spectacolul este susținut de actrița Camelia Dincă-Ion.

Radu Moldovan: Am spus conducerii Guvernului și Partidului de 15 ori de reorganizare administrativă! 9 comune din județ ar trebui să dispară! octombrie 19, 2019 - Radu Moldovan, președintele CJ BN, are o viziune proprie asupra organizării administrative. Acesta consideră că e nevoie de o reorganizare atât la nivel local cât și național. ”În ultimele 6 luni i-am spus conducerii Guvernului și partidului de vreo 15 ori despre acest lucru. Dar momentan, sunt în minoritate!” a declarat Radu Moldovan în emisiunea LIVE Bistrițeanul.ro.
Theodor Paleologu: Afaceri în domeniul Educației? Se poate, dacă nu-și bagă coada Statul Român octombrie 19, 2019 - Unul dintre candidații la alegerile prezidențiale se poate lăuda cu una dintre cele mai profitabile afaceri în domeniul educației. Ce așteptări are de la Statul Român? Doar să fie lăsat în pace...
Biciclist beat mangă, rănit după ce s-a dezechilibrat și a căzut octombrie 19, 2019 - Un bărbat s-a accidentat de unul singur după ce a căzut de pe bicicletă. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că biciclistul era rupt de beat. VEZI ce alcoolemie avea:
FOTO – Spectaculoase imagini, surprinse în Munţii Rodnei! Printre capre negre… octombrie 19, 2019 - Incredibile şi spectaculoase imagini au fost surprinse recent de unul dintre pasionaţii de fotografie în natură – Alex Varga din Rodna: „Nici mie nu-mi vine să cred! Nu pot descrie bucuria..."
Radu Moldovan: PRELEVARE de orice tip de organ, în curând, la Bistrița! octombrie 19, 2019 - De când a preluat frâiele Spitalului Județean, Gabriel Lazany s-a zbătut și pentru a acredita unitatea în prelevarea de organe. Prezent în emisiunea LIVE Bistrițeanul.ro, președintele CJ BN a adus o veste bună. ”La Bistrița se va putea, în curând, preleva orice fel de organ!” a spus acesta.
FOTO/VIDEO. Răscolitor până la lacrimi: „Nu-i lumină nicări… Au murit toţi oamenii…” octombrie 19, 2019 - Grigore Leşe s-a dovedit răscolitor până la lacrimi, ieri seară, la Centrul Cultural Dacia. Alături de el, pe scenă, au urcat câţiva dintre cei mai luminoşi, expresivi şi tulburători artişti. "Am devenit foarte foarte răi. Incredibil de răi. Nu mai avem gram de răbdare unul cu altul”, a spus Radu Moldovan, prezent la eveniment.
Cristina Iurișniți este “puţin dezamăgită” de cele apărute în presă de Dan Barna. Cum le afectează șansele prezidențiale octombrie 19, 2019 - Scandalul izbucnit în jurul liderului și candidatului USR-Plus la președinția României, Dan Barna, nu aduce liniște în USR, replici ale seismului fiind percepute și la Bistrița. În acest context, deputatul bistrițean Cristina Iurișniți a pecizat că e ”puțin dezamăgită” de cele apărute în presă despre Dan Barna și unele contracte pe fonduri europene implementate de firme controlate de liderul USR.
Aquabis: Avarie, la conducta de distribuție a apei, în Ilva Mică octombrie 19, 2019 - O avarie s-a produs ieri seară în Ilva Mică, la conducta de distribuție a apei. Din această cauză, cei de la Aquabis au fost nevoiţi să sisteze apa potabilă în localitate.
Captură impresionantă de infractori! CINE sunt cei cărora poliția le-a venit de hac, ieri: octombrie 18, 2019 - Zi plină ieri pentru polițiștii bistrițeni. Aceștia au reușit să bifeze o captură interesantă de...infractori. Pe lângă zeci de amenzi aplicate. CE au făcut cei ce le-au dat ”de lucru” oamenilor legii:
De ce nu s-a înscris Theodor Paleologu în partidul care, culmea, îl susține la alegerile prezidențiale? octombrie 18, 2019 - Candidează la alegerile prezidențiale, dar nu este membru în partidul care, culmea, îl susține. Cum explică Theodor Paleologu această „anomalie”, mai ales că, în trecut, a avut carnet de membru de partid.
VIDEO – AVERTISMENTUL lui SUCIU: Să nu îndrăznească nimeni să oprească investițiile din județ! octombrie 18, 2019 - La final de mandat ca si ministru al dezvoltării, Daniel Suciu a ținut să sublinieze proiectele care le-a făcut ”să prindă viață”. Acesta a enumerat investițiile și s-a declarat mulțumit de munca depusă pentru conjudețenii săi. Mai mult, a lansat și un avertisment. ”Să nu îndrăznească nimeni să oprească investițiile din județ!” a avertizat Daniel Suciu.
Theodor Paleologu: Campania pentru alegerile prezidențiale este total bruiată de criza politică și guvernamentală octombrie 18, 2019 - Prezent vineri la Bistrița, Theodor Paleologu, candidatul PMP la președinția României a criticat dur criza guvernamentală care are loc în plină campanie electorală. Cât despre dezbateri, Paleologu a spus că i-au fost refuzate, deși sunt chiar esența democrației. 
CONTRABANDĂ cu țigări: Două femei și un bărbat, reținuți! octombrie 18, 2019 - Trei bistrițeni, două femei și un bărbat, au fost reținuți de polițiști. Aceștia sunt suspecții principali într-un dosar penal de contrabandă. În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat peste 20.000 de țigarete contrafăcute.
VIDEO – Ovidiu Crețu: Investițiile din Wonderland vor pune Bistrița pe o hartă specială a sportului și agrementului octombrie 18, 2019 - Cu ocazia semnării contractului de finanțare a Complexului Sportiv din Wonderland, primarul orașului a vorbit despre dezvoltarea zonei respective. Acesta a prezentat lucrările care se vor face în continuare în Wonderland. ”Investițiile acestea vor pune Bistrița pe o hartă specială a sportului și agrementului” a susținut Ovidiu Crețu.
FOTO: În căutarea locului de muncă perfect…! octombrie 18, 2019 - Aproape 300 de absolvenţi de liceu sau facultate au luat cu asalt în această dimineaţă sediul AJOFM, în căutarea unui loc de muncă perfect sau pur şi simplu pentru a studia oferta.