14.8 C
Bistrița
marți, aprilie 23, 2024

ÎNGRIJORĂTOR! Personalul de la Ambulanță acoperă în plus munca a 22 de persoane. Care sunt zonele unde nu e bine să ai probleme de sănătate

Promptitudinea şi eficienţa Serviciului de Ambulanţă pot fi afectate în viitor din cauza deficitului tot mai mare de personal. În prezent, întreg personalul acoperă în plus munca a 22 de persoane.

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural a fost raportată situaţia Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, care se prezintă cu deficit important de personal. În prima jumătate a anului 2018, unitatea a asigurat suplimentarea a 22 de norme de bază pe lună, ceea ce înseamnă că întreg personalul acoperă în plus munca a 22 de persoane.

Munca suplimentară a angajaţilor nu pare să fie însă cea mai eficientă metodă de acoperire a deficitului: randamentul profesional poate să scadă, în condiţiile în care personalul este suprasolicitat în mod constant.

„Din grafic se poate observa că dacă în 2016 acopeream 13 norme de bază pe lună, adică munca a 13 oameni, am ajuns ca în 2018 să fim nevoiţi să acoperim 22 de norme de bază pe lună, adică munca a 22 de persoane, având în vedere că volumul de activitate creşte alarmant, iar pacienţii au nevoie de prezenţa noastră din ce în ce mai des”, declară managerul SAJ, dr. Annabella Muzsi.

În timp ce personalul şi resursele aflate la dispoziţia SAJ sunt aceleaşi, tendinţa de creştere a solicitărilor rămâne constantă, numai în prima jumătate a acestui an înregistrându-se un număr de 31.946 de apeluri preluate de Serviciul de Ambulanţă, cu 5,7% mai multe decât în prima jumătate a anului 2017 şi cu 12,3% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016.

Din cauza resurselor umane limitate sunt ameninţate mai ales promptitudinea şi capacitatea de intervenţie ale echipajelor SAJ. În urma analizelor statistice ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, s-a constatat faptul că timpii de intervenţie ar trebui îmbunătăţiţi, iar pentru aceasta e nevoie atât de personal, cât şi de noi ambulanţe şi resurse tehnice proaspete.

O problemă serioasă pare a fi însă timpul de ajungere în mediul rural:

„E nevoie de suplimentarea personalului mai ales în mediul rural, pentru a putea acoperi 100% zonele de lucru Maieru şi Teaca, deoarece în zona de munte, la Maieru, avem doar 2 echipaje din necesarul de 5, iar la Teaca avem 4 echipaje din necesarul de 5. În ambele cazuri zonele acoperite şi distanţele sunt mari, astfel că activitatea cere suplimentarea echipajelor”, completează dr. Annabella Muzsi.

În condiţiile în care numărul apelurilor tinde să crească, iar deficitul de personal şi de resurse rămâne în continuare o problemă, concluzia la care au ajuns reprezentanţii SAJ este că activitatea operativă poate fi ameninţată în viitor de intrare în blocaj.

Mia Biligan 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.