9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

Ioan Turc și ai lui, în război crunt cu PSD: „Unde a dispărut un milion de euro?”

Liberalii bistrițeni și-au scos armele și au tras în plin: trasoarele îi vizează pe Radu Moldovan, deputatul Daniel Suciu, primarul Ovidiu Crețu sau viceprimarul Cristian Niculae. Se pare că există mari semne de întrebare în privința contractului de execuţie pentru Sala Polivalentă din Wonderland și a ștrandului municipal:

Ioan Turc a spus că toți pesediștii încearcă să vândă gogoși sleite bistrițenilor. Liderul liberal a făcut referire la investițiile care se preconizează în zona Dealului Cocoș, pe lângă pârtia de schi.

„I-am văzut la spartul târgului, pe păşunea din zona Cocoş, pe Radu Moldovan, Daniel Suciu, Ovidiu Creţu, vicele Niculae. Încercând să vândă nişte gogoşi sleite bistriţenilor, aceleaşi gogoşi pe care, din nefericire, au reuşit să le vândă şi în 2008, şi în 2012, şi în 2016.

În 2008, PSD ne-a spus că vom avea în Cocoş o mega zonă de agrement, în 2012 ne-au arătat şi nişte desene, în 2016 ne-au arătat şi mai multe desene, iar acum ne-au arătat foarte multe desene. Din cotarca de gogoşi pe care PSD ni le-a vândut, o gogoaşă am primit-o, ne costă 10 milioane euro şi se numeşte pârtie de schi”, a avertizat Ioan Turc.

Ioan Turc crede că PSD are un mega tupeu să vină după 12 ani de guvernare locală și șapte ani la cârma județului, și să spună că doar acum se pot semna niște contracte de investiții a căror finanțare nu este garantată de nimeni:

„Cred că e nevoie de enorm de mult tupeu ca după 12 ani la guvernarea Bistriţei, după şapte ani la conducerea Consiliului Judeţean, la guvernarea ţării, după ce propriul guvern a fost demis prin moţiune de cenzură – PSD nu se mai află la guvernare – să vii şi să semnezi contracte pentru investiţii în zona Cocoş”, a punctat Turc.

De asemenea, Ioan Turc s-a adresat direct președintelui Consiliului Județean și șefului PSD BN, Radu Moldovan: „Oamenii vă cunosc, ştiu ce aţi făcut. Nu mai încercaţi să-i păcăliţi prin artificii de speţă joasă. Să nu cumva să veniţi cu bani de acasă, pentru că această bătaie de joc s-ar putea să aibă consecinţe”.

În ceea ce privește municipiul Bistrița, Ioan Turc revine cu întrebarea sa legată de ștrandul municipal: Unde a dispărut 1.000.000 de euro?

„PSD a tocat un milion de euro pentru ştrandul municipal fără a prezenta un deviz de lucrări, în condiţiile în care în bazin poţi să pui bere la rece. În condițiile în care acolo nu s-a prea făcut mare lucru”, susține Ioan Turc.

Mai mult, Turc spune că Radu Moldovan i-a îndemnat pe consilierii locali ai PSD din consiliul municipal să voteze pentru accesarea unui nou credit în vederea asfaltării de cât mai multe străzi în Bistrița. „Eu înţeleg că disperarea lui Radu Moldovan şi a companiei este foarte mare, dar ea nu justifică bătaia de joc pe care o administrează PSD-ul bistriţenilor de 12 ani. În condiţiile în care Bistriţa arată ca pădurea spânzuraţilor, plină de cabluri care atârnă peste tot, reţeaua de apă-canal fie nu există, fie este uzată, a asfalta străzi pentru câteva voturi, în speranţa că păcăleşti câţiva oameni, este o bătaie de joc inacceptabilă”, a conchis Ioan  Turc.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fprobntv%2Fvideos%2F1003873739944654%2F&show_text=0&width=560″ /]

Alin Cordoş

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.