12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Cum vrea Ionuț Simionca (PMP) să le deschidă primarilor ușa spre dezvoltarea infrastructurii cu pârtii de schi la tot pasul

În viitorul apropiat s-ar putea să nu existe comună importantă fără pârtie de schi! Deputatul PMP Ionuț Simionca visează în continuare la domenii schiabile în tot județul, însă acest „tertip” vine să deschidă practic ușa primarilor pentru dezvoltarea infrastructurii:

Printr-un amendament depus cu puțin timp în urmă în Parlamentul României, deputatul PMP Ionuț Simonca, visa la 8 pârtii de schi la noi în județ, cu peisaje ca-n Austria. Despre asta, Bistrițeanul.ro a scris AICI. Deputatul PMP susține că după ce modificarea a fost făcută în Programul Național de Dezvoltare a Turismului Ski România, acesta a fost luat la întrebări de primarii pe care „i-a uitat”.

„Am discutat cu mai mulți primari din județ care m-au sunat și mi-au spus că i-am lăsat pe din afară, neștiind că aceștia au urmărit programul și neștiind că într-adevăr oamenii au înțeles cât de importante sunt aceste comunități care sunt prinse în zona de dezvoltare a turismului. Aceștia au cerut să îi includ și pe dumnealor și comunitățile pe care pe reprezintă”, a declarat Ionuț Simionca într-o conferință de presă.

Se pare că solicitările edililor l-au determinat pe deputatul PMP să mai depună un amendament în completarea celui făcut deja și să îi includă pe cei „uitați”.

„Astfel vreau să vă spun că am reușit să adaug în lista cu zonele identificate orașul Năsăud, comunele Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Ilva Mică, Lunca Ilvei, Romuli, Telciu, Coșbuc, Parva, Rebra, Salva, Runcu Salvei, Nimigea, Livezile, Feldru, Rebrișoara”, a completat Ionuț Simionca.

Reprezentatul bistrițenilor în Camera Deputaților susține că multe persoane au criticat în primă fază inițiativa sa, susținând că nu avem nevoie de atâtea pârtii de schi. Chiar dacă nu toate se vor materializa, includerea lor pe această listă nu face altceva decât să le deschidă ușa edililor spre dezvoltarea infrastructurii. Asta pentru că elimină o serie de blocaje.

„Deci e foarte important, și am văzut că sunt mulți primari interesați care au înțeles că e vorba de pârtii. Nu e vorba de pârtii de schi, e vorba de infrastructură: apă, canal, drumuri, gaz unde există rețea de gaz, iluminat public, rețele electrice. Și toate aceste lucruri pe fonduri europene. Adică Uniunea Europeană investește în asemenea zone, pentru infrastructură, pentru turism. Odată incluse în această listă, comunitățile nu au nici un fel de blocaj”, a concluzionat Ionuț Simionca.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.