Ionuț Simionca (PMP): „Nu vă dați seama cât de importante sunt IMM-urile din România, pe care încercați să le distrugeți!”

„Orice tentativă a actualei Puteri de a suprima dezvoltarea IMM-urilor înseamnă, în opinia mea, o încercare de revenire la vremurile de mult timp apuse, în care partidul-unic era implicat în toate, era deasupra oricăror reguli ale economiei de piață”, a spus deputatul de Bistrița-Năsăud Ionuț Simionca, de la tribuna Camerei Deputaților.

Deputatul a atras atenția asupra importanței IMM-urilor din România pe care actuala putere încearcă, prin orice metodă, să le distrugă, reamintind că IMM-urile asigură peste 2,5 milioane de locuri de muncă în țara noastră și, în același timp, o parte consistentă din veniturile necesare funcționării democrației.

Deputatul Mișcării Populare, Ionuț Simionca, a susținut miercuri o declarație politică prin care a reamintit Coaliției PSD-ALDE că întreprinderile mici și mijlocii reprezintă coloana vertebrală a societății românești, acestea asigurând funcționarea instituțiilor democratice din România.

În continuare, Ionuț Simionca a arătat că fără taxele plătite de întreprinderile mici și mijlocii, colectate la buget, statul nu ar putea asigura dezvoltarea comunităților și buna funcționare a instituțiilor democratice: „Din banii colectați din taxele și impozitele plătite de IMM-rile din România, statul construiește şcoli, spitale, drumuri, creşe sau grădiniţe, asigură securitatea cetăţenilor și cheltuielile cu administraţia locală şi centrală care, la rândul lor, asigură mecanismele de funcționare a democrației. Am auzit investitori autohtoni care susțin că economia privată susține democrația în România, și mă închin în fața acestor adevăruri”.

Printre problemele care afectează buna funcționare a companiilor autohtone deputatul bistrițean a subliniat lipsa de predictibilitate din domeniul fiscalității, venind cu exemple din primul trimestru al anului 2018: prin 8 acte normative, au fost modificate sau completate 120 de articole din Codul fiscal; prin 4 acte normative, au fost modificate sau completate 17 articole din Codul de procedură fiscală; cadrul legislativ a fost modificat major, fiind adoptate 835 de acte normative, peste 45% din legile și ordonanțele adoptate afectând direct şi semnificativ întreprinderile din România.

Referindu-se la consecințele acestor schimbări legislative asupra IMM-urilor, pentru primele două luni ale lui 2018, comparativ cu perioada similară a anului trecut, deputatul PMP a spus: „numărul suspendărilor a crescut cu 66,52% , numărul dizolvărilor a crescut cu 74,21%, numărul radierilor a crescut cu 19,25%, iar numărul insolvenţelor a crescut cu 28,07%. După cum puteți observa, situația este dramatică, iar felul în care Guvernul României  tratează privatul, antreprenorul, este inacceptabil! Așa cum PSD ne-a obișnuit, guvernul trebuie să se schimbe o dată la 6 luni! IMM-urile din România așteaptă demisia doamnei Dăncilă, aceasta neavând niciun pretext să rămână în fruntea Executivului până în 20/20. Vă cer să faceți singurul gest predictibil, pe care chiar îl așteptăm de la domniile voastre, și anume să trimiteți acasă Guvernul Viorica Vasilica Dăncilă!

Asta-i era ”ocupația”: Se plimba cu trenul și fura telefoane! decembrie 9, 2019 - Bărbatul din Telciu, prins săptămâna trecută de polițiștii Dejeni, după ce a furat un telefon, nu era la prima abatere. Se pare că acesta se plimba cu trenul TOCMAI pentru acest motiv. Într-o săptămână a fost prins de trei ori, de oamenii legii, cu telefoane furate în buzunar.
DECIZIE FINALĂ: CS Gloria 2018 intră în locul Coronei Brașov în Cupa EHF decembrie 9, 2019 - Federația Europeană de Handbal a luat decizia, în urmă cu puțin timp, ca CS Gloria Bistrița 2018 Bistrița-Năsăud să înlocuiască formația Corona Brașov în Cupa EHF. 
VIDEO Scandal cu iz penal la Londra. O bistrițeancă acuză un conațional că ar fi țepuit-o cu 22.000 de lire decembrie 9, 2019 - O bistrițeancă de 38 de ani, rezidentă de ani buni în Londra, acuză un conațional, originar tot din Bistrița-Năsăud, că ar fi țepuit-o cu 22.000 de lire. Aceasta a lucrat la firma de construcții a bărbatului și ar fi fost nevoită să scoată din propriul buzunar bani pentru a plăti muncitorii.
NOU de la Agro-Ardeal: Salam nemțesc, din 100 la sută carne și doar cu condimente naturale, făcut după o rețetă veche, din zona Bistriței! decembrie 9, 2019 - Tehnologii și specialiștii în procesarea cărnii de la Agro-Ardeal, ferma și abatorul de la Orheiu Bistriței, lucrează la foc continuu să scoată produse preparate integral din carne, fără a folosi E-uri, doar sare și condimente clasice. După ce la începutul lunii Decembrie au lansat un salam de vită făcut din carne macră și cu condimente naturale, care s-a bucurat de un real succes, având și un preț excelent - 8 lei/ 400 grame, acum anunță lansarea pe piață a unui nou produs - SALAM NEMȚESC CRUD MATURAT. Provocarea la acest produs a fost să respecte tradițională săsească din zona Bistriței, care i-a inspirat. Le-a ieșit, de miercuri noul produs va fi găsit în toate magazinele Agro Ardeal din județ și din țară.
În fața instanței, după ce a condus beat și fără permis! CE pedeapsă a primit: decembrie 9, 2019 - Un bărbat din Budac a fost reținut de polițiști. Acesta condusese un autoturism deși nu deține permis de conducere. Mai mult, a și consumat alcool înainte de a se urca la volan. CE a decis instanța, la momentul înfățișării:
Aproape un sfert din salariații din Bistrița-Năsăud lucrează la stat decembrie 9, 2019 - Aproape un sfert din salariații din Bistrița-Năsăud lucrează în diverse instituții ale statului. Județul nostru se regăsește la coada clasamentului din acest punct de vedere, existând județe unde 45% dintre angajați sunt bugetari.
VIDEO: Cui trebuie să mulţumim pentru că avem facultate la Bistriţa decembrie 9, 2019 - Ni se pare deja firesc faptul că în Bistriţa avem extensii universitare sau că elevii au oportunitateade a face o facultate chiar acasă. Dar începuturile acestui fenomen nu au fost deloc uşoare. Nu veţi ghici niciodată cui trebuie să mulţumim pentru acet lucru:
Aquabis angajează şoferi! NOI locuri de muncă, în Bistriţa! decembrie 9, 2019 - Dacă ai permis de conducere categoriile B, C, D şi atestat de şofer profesionist – ai toate şansele să-ţi găseşti un loc de muncă la Aquabis! Casa Doamnelor caută un bucătar priceput la mâncare tradiţională românească. Laboratoarele Holistic angajează asistent şi biolog!
FOTO/VIDEO: Bornă Via Transilvanica din mii de piese LEGO! Sute de părinți și copii fericiți: decembrie 9, 2019 - A 7-a ediție a expoziției LEGO de iarnă a avut loc în acest sfârșit de săptămână. De această dată exponatele au vrut să atragă atenția asupra naturii și pericolului în care se află aceasta. Printre lucrări, o bornă pentru Via Transilvanica, din peste 5.000 de piese. Sute de părinți și copii au construit în aceste zile, evadând din cotidian.
La un pas de tragedie! Un camion al unității militare din Prundu Bârgăului, suspendat pe un pod din Dej decembrie 9, 2019 - Un camion al unității militare aflat în misiune a fost implicat într-un accident de circulație în Dej, rămânând suspendat pe un pod. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav, însă mastodontul a fost avariat.
VIDEO: Mai multe şcoli profesionale, în Bistriţa-Năsăud, în 2020…? decembrie 9, 2019 - „Nicio muncă nu este ruşinoasă. Trebuie să ne scoatem din cap ideea că dacă mergem la şcoală profesională ne facem de ruşine… Mai bine te duci la şcoala profesională şi înveţi bine o meserie. S-ar putea să-ţi ajute mai mult în viaţă decât un liceu…”
ADMIRABIL! Tășuleasa Social a strâns fonduri pentru amenajarea a 80 de kilometri din Via Transilvanica la Chicago decembrie 9, 2019 - Tășuleasa Social a reușit să strângă fondurile pentru amenajarea a 80 de kilometri din Via Transilvanica într-o singură zi. S-a întâmplat chiar în ajun de Moș Nicolae, tocmai la Chicago.
FOTO/VIDEO: Incendiu în Crainimăt. O persoană a suferit arsuri minore și intoxicație cu fum decembrie 8, 2019 - Un incendiu a izbucnit la o casă din localitatea Crainimăt. În urma incidentului o persoană a suferit arsuri minore și intoxicație cu fum.
VIDEO. Gata de zbor, pe un acoperiș în zona industrială a Bistriței, într-o lume nebună decembrie 8, 2019 - Fosta moară de lângă pasarela din Bistrița s-a transformat în locul perfect pentru un inedit protest. De sus de pe acoperișul clădirii părăsite - doi tineri din oraș se revoltă împotriva societății noastre și a valorilor ei precare: Vorbesc despre „o lume nebună”, în care „ce vezi tu în viitor, au distrus toți ieri...”
POVEŞTI DIN SAT: A murit Hera! decembrie 8, 2019 - Portbagajul se ridică, lăsând să se vadă înăuntru o cutie de carton iar lângă ea, un cățel cât să încapă în ea. Hera: un ciobănesc german, pui de câine lup care țopăia, scoțând un schelălăit subțire, un fel de plâns.