ISJ: Peste 300 de corigenţi au ratat Evaluarea Naţională în acest an. Câte contestaţii s-au depus

ISJ: Peste 300 de corigenţi au ratat Evaluarea Naţională în acest an. Câte contestaţii s-au depus

Conform unui ordin al Ministerului Educaţiei, judeţul nostru a devenit centru regional pentru  contestaţii la Evaluarea Naţională – a precizat astăzi Camelia Tabără, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Asta înseamnă că în Bistriţa-Năsăud se vor corecta lucrările din alte trei judeţe, într-un interval de timp destul de scurt.

Dacă la nivel de Bacalaureat încercăm să constituim centre mari, nefiind o problemă să transportăm elevii mai mari, în cazul elevilor de clasa a VIII-a ne străduim să-i lăsăm pe fiecare în şcoala în care a învăţat. Emoţiile lor sunt mari şi vorbim totuşi de copii mai mici…”, a explicat Camelia Tabără.

Totuşi, regulamentul nu permite să existe centru de examen atunci când în şcoală există sub 10 copii de clasa a VIII-a.

În patru ani de zile 20 de şcoli au scăzut la nivel de generaţie de clasa a VIII-a sub 10 copii, avem un clasament al şcolilor, iar de la an la an categoria celor cu elevi sub 300 creşte de la an la an…

2502 elevi s-au înscris la Evaluarea Naţională, a mai spus Camelia Tabără, amintind că nu au putut fi înscrişi cei 352 de corigenţi ai acestui an şcolar – adică un procent de 13, 9% – în scădere faţă de anul trecut, când s-au înregistrat 19,6% corigenţi.

S-au depus 118 contestaţii la Limba română, 114 contestaţii la Matematică şi una la limba maternă. Lucrările vor fi recorectate într-o comisie, practic se dau patru note pentru aceeaşi lucrare, iar sâmbătă se vor afişa rezultatele finale”, a precizat Camelia Tabără.

Referitor la admiterea în liceu, şeful ISJ a subliniat că, aşa cum prevede OMEN 4057 / 2019, pentru clasa a IX-a există în Bistriţa-Năsăud 2856 locuri pentru 2854 absolvenți

  • 66 clase de liceu (teoretic, vocațional și tehnologic)
  • 36 clase de profesională ( 35 % din cifra de școlarizare ) din care 2,5 dual
  • 4 clase învățământ special profesional
  • 4 clase învățământ postliceal

Există, totodată o ofertă consistentă la 19 licee și școli profesionale pentru 1008 elevi.

70 de elevi se pot orienta spre clasele de învăţământ dual: COMELF S.A va susţine financiar o jumătate de clasă de lăcătuși şi o jumătate de clasă în care vor fi pregătiţi sudori – la Liceul „Grigore Moisil” din Bistrița.

Cei de la Iproeb vor susţine financiar o clasă care va pregăti electricieni, la Liceul Tehnologic din Feldru, în timp ce MEGATITAN va susţine o jumătate de clasă în care se vor pregăti sudori, la Școala Profesională din Târlișua.

Între specializările de care se vor putea bucura absolvenţii de clasa a VIII-a care optează pentru şcoli profesionale se numără:

  • Operator la mașini cu comandă numerică – 2 clase
  • Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic – 3 clase
  • Mecanic auto – 5 clase
  • Sudor – 3,5 clase
  • Tâmplar universal
  • Electrician exploatare joasă tensiune – 2 clase
  • Zootehnist
  • Brutar – patiser – preparator – produse făinoase
  • Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimenntație – 2 clase
  • Bucătar
  • Cofetar – patiser
  • Frizer-coafor – manichiuristă – pedichiuristă
  • Comerciant – vânzător – 3 clase
  • Instalator instalații tehnico – sanitare și de gaze
  • Confecționer produse textile – 2 clase
  • Pădurar
  • Operator fabricarea și prelucrarea polimerilor
  • Lucrător hotelier / Recepționer – distribuitor

Aquabis: Avarie pe reţeaua de distribuţie a apei, în Subcetate octombrie 20, 2019 - S-a produs o avarie pe reţeaua de distribuţie a apei, în cartierul Subcetate din Bistriţa! Cum vor fi afectaţi locuitorii din zonă:
„Sunt orașe care sunt orașe doar pe hârtie”. Cum vede un candidat la alegerile prezidențiale reorganizarea administrativ-teritorială octombrie 20, 2019 - Potrivit candidatului la alegerile prezidențiale din partea PMP, Theodor Paleologu este greșit ca în toată țara să se aplice ce se decide de la București. De asemenea, acesta este de părere că o comasare a comunelor și chiar și a județelor ar fi benefică pentru buna gestionare a fondurilor.
VIDEO: Cele mai frumoase creaţii semnate de Chopin – luni, la Bistriţa! octombrie 20, 2019 - O provocare, pentru toţi nostalgicii, romanticii şi visătorii din Bistriţa: luni, 21 octombrie 2019, de la ora 19.00, la Sinagoga Bistrița, vor avea parte de cele mai frumoase creaţii ale compozitorului polonez Frédéric Chopin!
Radu Moldovan: Am spus conducerii Guvernului și Partidului de 15 ori de reorganizare administrativă! 9 comune din județ ar trebui să dispară! octombrie 19, 2019 - Radu Moldovan, președintele CJ BN, are o viziune proprie asupra organizării administrative. Acesta consideră că e nevoie de o reorganizare atât la nivel local cât și național. ”În ultimele 6 luni i-am spus conducerii Guvernului și partidului de vreo 15 ori despre acest lucru. Dar momentan, sunt în minoritate!” a declarat Radu Moldovan în emisiunea LIVE Bistrițeanul.ro.
Theodor Paleologu: Afaceri în domeniul Educației? Se poate, dacă nu-și bagă coada Statul Român octombrie 19, 2019 - Unul dintre candidații la alegerile prezidențiale se poate lăuda cu una dintre cele mai profitabile afaceri în domeniul educației. Ce așteptări are de la Statul Român? Doar să fie lăsat în pace...
Biciclist beat mangă, rănit după ce s-a dezechilibrat și a căzut octombrie 19, 2019 - Un bărbat s-a accidentat de unul singur după ce a căzut de pe bicicletă. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că biciclistul era rupt de beat. VEZI ce alcoolemie avea:
FOTO – Spectaculoase imagini, surprinse în Munţii Rodnei! Printre capre negre… octombrie 19, 2019 - Incredibile şi spectaculoase imagini au fost surprinse recent de unul dintre pasionaţii de fotografie în natură – Alex Varga din Rodna: „Nici mie nu-mi vine să cred! Nu pot descrie bucuria..."
Radu Moldovan: PRELEVARE de orice tip de organ, în curând, la Bistrița! octombrie 19, 2019 - De când a preluat frâiele Spitalului Județean, Gabriel Lazany s-a zbătut și pentru a acredita unitatea în prelevarea de organe. Prezent în emisiunea LIVE Bistrițeanul.ro, președintele CJ BN a adus o veste bună. ”La Bistrița se va putea, în curând, preleva orice fel de organ!” a spus acesta.
FOTO/VIDEO. Răscolitor până la lacrimi: „Nu-i lumină nicări… Au murit toţi oamenii…” octombrie 19, 2019 - Grigore Leşe s-a dovedit răscolitor până la lacrimi, ieri seară, la Centrul Cultural Dacia. Alături de el, pe scenă, au urcat câţiva dintre cei mai luminoşi, expresivi şi tulburători artişti. "Am devenit foarte foarte răi. Incredibil de răi. Nu mai avem gram de răbdare unul cu altul”, a spus Radu Moldovan, prezent la eveniment.
Cristina Iurișniți este “puţin dezamăgită” de cele apărute în presă de Dan Barna. Cum le afectează șansele prezidențiale octombrie 19, 2019 - Scandalul izbucnit în jurul liderului și candidatului USR-Plus la președinția României, Dan Barna, nu aduce liniște în USR, replici ale seismului fiind percepute și la Bistrița. În acest context, deputatul bistrițean Cristina Iurișniți a pecizat că e ”puțin dezamăgită” de cele apărute în presă despre Dan Barna și unele contracte pe fonduri europene implementate de firme controlate de liderul USR.
Aquabis: Avarie, la conducta de distribuție a apei, în Ilva Mică octombrie 19, 2019 - O avarie s-a produs ieri seară în Ilva Mică, la conducta de distribuție a apei. Din această cauză, cei de la Aquabis au fost nevoiţi să sisteze apa potabilă în localitate.
Captură impresionantă de infractori! CINE sunt cei cărora poliția le-a venit de hac, ieri: octombrie 18, 2019 - Zi plină ieri pentru polițiștii bistrițeni. Aceștia au reușit să bifeze o captură interesantă de...infractori. Pe lângă zeci de amenzi aplicate. CE au făcut cei ce le-au dat ”de lucru” oamenilor legii:
De ce nu s-a înscris Theodor Paleologu în partidul care, culmea, îl susține la alegerile prezidențiale? octombrie 18, 2019 - Candidează la alegerile prezidențiale, dar nu este membru în partidul care, culmea, îl susține. Cum explică Theodor Paleologu această „anomalie”, mai ales că, în trecut, a avut carnet de membru de partid.
VIDEO – AVERTISMENTUL lui SUCIU: Să nu îndrăznească nimeni să oprească investițiile din județ! octombrie 18, 2019 - La final de mandat ca si ministru al dezvoltării, Daniel Suciu a ținut să sublinieze proiectele care le-a făcut ”să prindă viață”. Acesta a enumerat investițiile și s-a declarat mulțumit de munca depusă pentru conjudețenii săi. Mai mult, a lansat și un avertisment. ”Să nu îndrăznească nimeni să oprească investițiile din județ!” a avertizat Daniel Suciu.
Theodor Paleologu: Campania pentru alegerile prezidențiale este total bruiată de criza politică și guvernamentală octombrie 18, 2019 - Prezent vineri la Bistrița, Theodor Paleologu, candidatul PMP la președinția României a criticat dur criza guvernamentală care are loc în plină campanie electorală. Cât despre dezbateri, Paleologu a spus că i-au fost refuzate, deși sunt chiar esența democrației.