9.2 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

La raport: În doar câteva luni de mandat, Cristina Iurișniți a făcut cât alții în ani de zile…!

Cristina Iurișniți se află la primul mandat în Parlamentul României și nu se ferește să recunoască faptul că este o onoare să poată reprezenta la nivel național interesele bistrițenilor, mulțumindu-le, totodată, pentru încrederea acordată.

Cristina Iușniți este deputat al Circumscripției electorale 6, Bistrița-Năsăud, este membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, Președinte al Comisiei pentru egalitate de șanse între femei și bărbați și, totodată, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

Tocmai încrederea pe care a primit-o din partea bistrițenilor o motivează acum pe Cristina Iurișniți să facă un raport și un scurt bilanț al activității sale politice, amintind că – în  cea de-a 4-a sesiune parlamentară a încercat să identifice problemele cu care ne confruntăm la nivel local și să găsească cele mai eficiente soluții.

A primit la Parlamentul României 60 de elevi și profesori din Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, pentru o oră de democrație. Elevii au beneficiat de o vizită ghidată în Parlament și au primit câte un exemplar din Constituția României.

A susținut organizarea unui Concurs de pescuit pentru 80 de copii din Miceștii de Câmpie, oferindu-le și premii, cu ocazia Zilei de 1 iunie.

A solicitat Ministerului Economiei extinderea magistralei de gaze în Bârgău și Miceștii de Câmpie, pentru că, pe parcursul deplasărilor în județ, cetățenii și primarii i-au semnalat necesitatea extinderii magistralei de gaze pentru racordarea individuală prin fonduri alocate de la stat.

A solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale să susțină modernizarea și consolidarea Colegiului Național ,,Liviu Rebreanu”. Pentru că a simțit că, în calitate de profesor, este de datoria ei să susțină investiția în infrastructura școlară, fiind preocupată de clarificarea situației juridice pentru continuarea lucrărilor de modernizare a Colegiului „L. Rebreanu” – o unitate de învățământ emblematică pentru județ.

A reușit să înființeze 3 birouri parlamentare în Prundu Bârgăului, Năsăud și Sîngeorz-Băi, convinsă de importanța dialogului constant cu cetățenii: „Din acest motiv am considerat că trebuie să fiu mai aproape de ei în cât mai multe localități din județ.”

A monitorizat proiectul pilot „O masă caldă în școli”. Ca urmare a incompetenței autorităților centrale programul „O masă caldă în școli” a fost funcțional doar 2 luni, motiv pentru care deputatul USR Cristina Iurișniți a solicitat Ministerului Educației, dar și autorităților locale, să asigure în cel mai scurt timp pachetul alimentar elevilor.

A inițiat dezbateri pentru introducerea educației pentru sănătate în școli și a contribuit la demararea unui protocol instituțional printr-o Hotărâre de Consiliu Local. „Educația are nevoie de implicarea autorităților locale alături de ONG-uri, elevi, profesori și părinți în vederea furnizării unor informații corecte, de calitate și controlate pentru dezvoltarea echilibrată și sănătoasă a celor tineri. Educația pentru sănătate şi educația sexuală trebuie să ajungă în şcoli!”, consideră deputatul USR.

În ceea ce privește activitatea derulată pe plan național, Cristina Iurișniți este conștientă că – în calitate de profesor – are datoria să corecteze carențele legislative din domeniul educației, dar și să militeze pentru un învățământ centrat pe interesele celor tineri. În acest sens, a propus unul dintre cele mai importante programe educative:

Educație pentru sănătate!  Anul trecut, 17.000 de minore au devenit mame, iar peste 30% dintre copii sunt supraponderali – fapte care ne indică fără echivoc necesitatea unei discipline școlare care să-i familiarizeze pe elevi cu sănătatea, prevenția, igiena și echilibrul alimentar încă de la cele mai mici vârste. Deputatul Cristina Iurișniți a inițiat o propunere legislativă în acest sens, solicitând Ministerului Educației să reactualizeze programa existentă.

A propus contracte de muncă part-time și impozit 0 pentru tinerii de peste 16 ani, în pachetul de legi ,,Adoptă o școală!” România se confruntă cu una dintre cele mai profunde crize a forței de muncă calificate, iar revalorizarea învățământului profesional-dual poate reprezenta o soluție. În acest sens, deputatul Cristina Iurișniți a depus o iniţiativă legislativă care să promoveze contractul de muncă part-time şi impozit zero pe venit pentru tinerii de peste 16 ani încadrați în muncă în cadrul agenţilor economici parteneri ai şcolilor profesionale.

A propus amendamente care au fost adoptate la Legea Internship-ului: astfel, tinerii de peste 16 ani vor primi indemnizație din partea viitorilor angajatori, dar si un certificat de internship care va conta mult în parcursul lor profesional. Tinerii vor fi încurajați să-și dezvolte totodată abilitățile și competențele în domeniul ales.

A propus amendamente la Legea violenței care au fost adoptate. „Avem nevoie de studii, educație în școli, monitorizarea și susținerea victimelor violenței în familie prin centre specializate. Mai bine dăruiești decât să lovești.”, consideră deputatul USR Cristina Iurișniți.

A blocat înființarea Editurii Unice

Educația trebuie să răspundă provocărilor socio-economice actuale, și tocmai de aceea un tânăr trebuie aibă o cunoaștere cât mai vastă și diversificată a noțiunilor pe care le învață în școală. În acest sens, Cristina Iurișniți a depus la Curtea Constituțională o sesizare privind neconstituționalitatea înființării Editurii Unice (care ar fi monopolizat informația și ar fi uniformizat nepermis actul educațional).

A susținut eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari

Pensiile trebuie să aibă la bază principiul contributivității, și tocmai din acest motiv, un fost parlamentar nu are dreptul să primească 3.445 de lei pentru un mandat de 4 ani – consideră deputatul USR Cristina Iurișniți care a inițiat un proiect de lege care să elimine orice inegalitate între un parlamentar și un cetățean care a cotizat cu bună-credință.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.