7.6 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Lazany: Și alte spitale mi-au cerut documentul! Pacientul e veriga principală, pionul cheie în eradicarea mitei

Managerul Spitalului Județean a ținut să explice motivul pentru care a ales să întocmească declarația pacientului care se internează. Acesta susține că pacientul are banii, el e veriga principală și pionul cheie. Mai mult, ideea documentului a fost apreciată și de alte spitale, managerii acestora cerând acordul să preia formularul.

Ieri, Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean Bistrița făcea public un formular „anti-mită”. Pe prima parte a paginii erau specificate sumele pe care un asigurat le-ar avea de plătit, conform legii. Iar a doua parte cuprindea o declarație a pacientului prin care se angaja să nu dea mită și să raporteze dacă i se solicită bani.

Azi, în cadrul unei conferințe de presă, Lazany a ținut să explice care a fost motivația întocmirii unui asemenea formular.

DE CE s-a întocmit acest document

Lazany: „S-a vorbit chiar foarte multe de mita asta din domeniul sănătății. În special în sistemul public de sănătate. Toată lumea spune că se dă, medicii că primesc, dar datele concrete, reale, vedeți că avem câte un caz la 4 – 5 ani când chiar se întâmplă ceva. Ca măsuri, la noi, în țară, nu e chiar așa de eficient. Am analizat și am ajuns la concluzia că veriga principală și cheia acestei probleme – mita- este pacientul. Asta pentru că pacientul are banii în mână. El este punctul de plecare. Și atunci am creat acest document. Am considerat că în momentul în care nu se mai dă, personalul nu are ce primi. Iar cazurile foarte grave, când este condiționat actul medical de primirea unor foloase, pacientul trebuie să fie conștient că trebuie să fie sesizat. Acestea sunt niște lucruri periculoase. Și dacă există personal medical, sau de orice natură, care pretinde bani pentru a-și face treaba pentru care este plătit, și este plătit în ultima vreme chiar foarte bine, considerăm că aceste cazuri trebuie sesizate. Nu neapărat la conducerea spitalului. Ci și la organele abilitate de drept. Trebuie curățată pădurea de uscături”.

Reporter: „Pacientul semnează această hârtie. Și dacă dă, totuși, mită, în continuare, ce se întâmplă?”

Lazany: „Este răspunderea lui. În mod normal nu ar trebui să mai dea. Am citit comentariile din mediul online vis-a-vis de această stare. Și chiar am auzit că se face supralicitare în salon. Că stau pacienții și discută între ei și zice: Mă, tu cât ai dat? Și el zice: Am dat 100. Apoi eu dau 150. Și tot așa. Deci trebuie să eliminăm acest fenomen. Și dacă noi nu suntem conștienți că începutul acesta trebuie să vină prin noi, prin pacienți, prin marea masă, pentru că pacienți sunt zeci, sute de mii, personal medical sunt câțiva. Poate 1000. Deci trebui să începem să schimbăm mentalitatea în acest sistem de sănătate public

Reporter: „Dar un buchet de flori se poate da, nu?”

Lazany: „Nimeni nu merge la chestii de genul ăsta. Eu cred că cei care spun că au dat mită la spital, nu cred că se referă la un buchet de flori sau la o cutie de ciocolată. Cred că se referă la bani!”

Reporter: „Cele 32 de cazuri care au apărut în clasamentul acela, sunt reale? Chiar a cerut cineva?

Lazany: „În spatele unui chestionar anonim, afirmațiile pot face multe. Atâta vreme cât aceste afirmații nu sunt asumate, pentru mine nu înseamnă nimic. Pentru că nu pot face nimic. Sunt legat de mâini, cum e legat de mâini și Ministerul. Care e feedbackul? Ce se face mai departe?”

Reporter: „Nu e declarația aceasta un mod de a exonera medicul sau personalul medical de vinovăția de a fi primit mită?

Lazany: „Gândiți-vă că multă lume spunea că de ce nu dă personalul medical această declarație. Nu ai absolut nicio cheie de control. Pentru că personalul medical dacă semnează, și pacientul insistă cu banii, la un moment dat, dacă tot ți se oferă, există în permanență tentația de a lua. Noi asta vrem să eliminăm. Când nu mai e ofertă, nu vor mai lua. Se va schimba mentalitatea în timp. Cui nu-i place salariul, nu e obligat să lucreze în sistemul public de sănătate.”

Reporter: „Ce faceți cu aparținătorii? Că vin pacienți în stare gravă și aparținătorii sunt cei care dau”

Lazany: „Cu aparținătorii, spitalul nu are nicio relație contractuală. Dacă cu pacienții avem o relație contractuală, în momentul în care ne e pacient, aparținătorii, din păcate, nu avem niciun control asupra lor. Ce să facem? Te pot eu obliga pe tine să nu dai? Nu am nicio treabă cu tine (n.r. – ca aparținător)”

Managerul Spitalului Județean a mai explicat că formularul său a fost apreciat și de alte spitale, fiindu-i cerut acordul să fie preluat și introdus la internarea pacienților și în alte unități.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.