11.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Le-au sărit în ajutor! 11 comune vor primi ajutor după ce inundațiile au făcut prăpăd

Credeau că nu mai e nicio speranță, când inundațiile au făcut prăpăd. Au rămas fără casă și masă, însă Guvernul a luat atitudine și a intervenit. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Luna trecută a fost un adevărat calvar pentru locuitorii din mediul rural și nu numai. O mulțime de locuințe au fost inundate, iar ploile păreau că nu se mai termină. Oamenii care au fost loviți de aceste catastrofe sunt disperați și așteaptă ajutor din toate părțile.

ONG-urile și diferite asociații au pus umăr la umăr și au făcut tot ce se poate pentru cei păgubiți. Însă victimele sunt prea multe, iar ajutoarele prea puține.

Instituția Prefectului și CJ Bistrița-Năsăud au făcut demersurile necesare, iar zonele cele mai afectate din județ vor primi ajutor financiar în urma unor anchete. Astfel, sunt vizate municipiul Bistrița și 11 comune, respectiv: Budacu de Jos, Căianu Mic, Chiochis, Dumitrița, Lunca Ilvei, Mărișelu, Negrilești, Rodna, Runcu Salvei, Spermezeu, Șieuț.

După investigații și evaluarea pagubelor, se va aloca o sumă din bugetul de stat pentru județul nostru, în vederea refacerii obiectivelor de infrastructură afectate.

Conform purtătorului de cuvânt al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială BN, doamna Ani Bob, toate casele sunt locuibile, doar subsolurile acestora sunt distruse. Dintre locuințele afectate, în Blăjenii de Jos, comuna Șintereag, s-au înregistrat până acum cele mai mari pagube. Până la 15% din infrastructura unei locuințe a fost distrusă, iar pentru aceasta a fost alocat un fond minim de urgență în valoare de 5.000 de lei.

Investigațiile vor continua săptămânile următoare, iar locatarii așteaptă cu sufletul la gură și cel mai mic ajutor.

Marina Coroian 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.