O crimă oribilă. O moarte cumplită…!

O crimă oribilă. O moarte cumplită…!

Până unde poate coborî răutatea din om, în numele banilor, al valutei, al aurului, al foloaselor materiale necuvenite? Până unde…?!?

Mă obsedează aceste întrebări. Vin de la Florărie, cu o coroană cu flori, urmează să o duc diseară la Capela din deal. Ce am scris pe coroană? Ce puteam să scriu, după 39 de ani de conviețuire, în același bloc, pe aceeași scară, ușă de ușă?  Peste noi a trecut ceaușismul, iliescismul, băsismul și contiuăm azi cu dragnismul – pe Johannis nu-l mai pun la socoteală, că oricum, atâtea modificări au făcut ăștia în legislație că poți spune că nu mai are „obiectul muncii”, el e mai mult de decor! I-am scris, din suflet: „Odihnește-te în pace (lângă ea, soția lui, am vrut să adaug… o femeie admirabilă, decedată de 5 ani…) Dar nu am reușit, mi-au dat lacrimile, când am revăzut-o, aievea, acolo, în Florărie, lângă mine, veselă, cum era ea de obicei! Și am semnat, așa cum se face: vecinii de scară”.

Nu am să dau niciun nume. Nu pot. L-am cunoscut ca bun vecin, ca om… Cel puțin 35 de ani a muncit fără răgaz, ca specialist al cifrelor, al bilanțurilor contabile, la intreprinderea sa, renumită, ani la rând în județul nostru. A fost un bun familist și un om de omenie.

Toți avem păcate. Sunt convins că și el a avut. Unele probabil chiar mai potențate, în acești ultimi 5 ani de singurătate. De fapt cred, ca umanist, că singurătatea printre oameni, în mijlocul târgului, ca să zic așa, este cea mai periculoasă. E drept, nu  a fost deplină. A avut parte de multă iubire din partea fiului său, a nurorii sale și a fetițelor – dulci, scumpe, nepoțelele lui! Se mândrea, pe bună dreptate, la toată lumea cu ele. Grație lor reușise să treacă peste moartea femeii iubite…

Marți s-a aflat, sau s-a întâmplat – încă nu știm – tragicul deznodământ. Polițiștii au fost la mine acasă. Am dat declarații și am răspuns la multele lor întrebări, până târziu, după miezul nopții. Cu inima nu stătea prea bine. Îi plăcea să mai bea câte un șpriț, dar nu avea voie… De aceea la „cauza decesului, am răspuns fără ezitare: a cedat inima!”.

Am apreciat și respectat munca acestor ofițeri de poliție – nu tu casă, nu tu familie, nu tu copii, aproape de miezul nopții ei erau încă pe teren! – au toată stima și suportul meu. I-am văzut cum lucrează și sunt convins că vor elucida așa cum trebuie cazul. În plus, aș adăuga eleganța lor de a nu spune lucrurilor pe nume. Tocmai ca să nu sperie și să provoace panică.

Din păcate, nu a fost infarct, ci crimă! M-am întâlnit la Florărie cu mai multe neamuri și cunoștințe din familia celui ucis. Polițiștii nu ne-au spus adevărul, ca să nu ne sperie, iar ancheta era în plină derulare… Azi am aflat că bietul meu vecin a fost torturat cumplit! Tăiat cu cuțitul, schingiuit ca pe vremea inchiziției. În casă au răsturnat mobilele, frigiderele, au tăiat tablourile și au revenit iar și iar la victimă, ca să spună probabil ce bani, valută, bijuterii, aur avea în casă. Și tot așa până l-au omorât în chinuri groaznice!

Doamne ferește! Nici unei fiare sălbatice, dacă te numești om, nu poți să-i faci așa ceva! Prostii! Tâmpenii de minți bolnave! Sunt convins că singura lui bogăție se regăsea în familia feciorului său și mai ales în cele două dulci nepoțele. Visa să le vadă mari și să apuce să joace la nunta lor…

Ce moarte nemeritată! Cât de cumplită! Mă întreb: acești oameni-neoameni nu se tem de Dumnezeu?!

Mă mai întreb, de ce știm atât de puțin despre vecinii noștri. Fiecare vine de la serviciu acasă, închide ușa și se ascunde ca hârciogul în groapă. Nu știe, nu-l interesează nimic. Se gândește cum va plăti ratele la bancă, facturile la întreținere, telefonul, taxele. Se culcă și dimineața o ia grăbit din loc. Pe scară un „neața” scurt, sau, „salut vecine” și atât!

Apartamentul meu nu e lipit de al vecinului decedat, dar vecinii de deasupra, de dedesubt, nu au auzit chiar nimic? Ca să le întorci toate pe dos și să chinui în asemenea hal un om, trebuie să fi făcut gălăgie… Ce ne lipsește? Eu zic că „piața asta de economie”, că „economie de piață nu e”, ne-a stricat de cap! Îmi pare rău, dar ne lipsește SOLIDARITATEA ! Vezi că un străin urcă pe scară, e firesc să-l întrebi de sănătate… Ca la țară.  Pe ulița bunicii nu putea intra nimeni fără să fie identificat încă de la prima casă! Lumea sărea în ajutor la cel mai mic strigăt de spaimă.

Oare ce ar trebui să facem ca să ne revenim. Mă doare sufletul să o spun. Cred că dacă lăsăm lucrurile să curgă așa la vale, fără să facem nimic, mâine vom avea alte două sau trei cazuri, similare cu cel al nefericitului meu vecin. Ne pierdem cu totul solidaritatea și dăm frâu liber răutății din călăi, să acționeze în voie, că asta e vremea lor! Asta vrem? Ne mai putem numi atunci oameni?

VIDEO EXCLUSIV: Bătut crunt de ciobani, Michel, legendă mondială printre motocicliști, spune că va iubi în continuare Bistrița-Năsăud acum 6 ore - Michel, motociclistul bătut crunt de ciobani la Colibița, este o legendă mondială. Belgianul cu suflet de român a stat de vorbă cu reporterii Bistrițeanul.ro și a spus că indiferent de ce se întâmplă, el va iubi în continuare județul Bistrița-Năsăud.
VIDEO: Filmul neregizat, needitat și necenzurat al bătăii motociclistului belgian, prezentat de cel care a filmat totul acum 7 ore - Bătaia de la Colibița a motociclistului belgian a făcut înconjurul țării și a internetului. Cei care au urmărit imaginile șocante în care bărbatul era zdrobit în bătaie s-au scandalizat și au condamnat comportamentul ciobanilor. VEZI întreaga poveste spusă de cel care a filmat totul:
VIDEO: Bani de la Ministerul Fondurilor Europene pentru firmele care primesc elevi și studenți în practică acum 9 ore - Vești bune pentru elevi și sudenți, dar și pentru companiile private. Ministrul Fondurilor Europene îi îndeamnă pe cei din sectorul privat să instruiască tinerii prin stagii de practică. În schimbul pregătirii elevilor și studenților ministerul pune la dispoziția companiilor sume de bani considerabile.
FOTO: Plouă cu accidente de Sfântul Ilie! acum 9 ore - Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie este bine cunoscută pentru ploile pe care le aduce. Anul acesta însă, a plouat cu accidente. Salvatorii bistrițeni au început de azi noapte cu accidente, și continuă să intervină și la această oră.
VIDEO- Dăncilă: Iohannis va plăti politic, cel puțin, pentru un Referendum neconstituțional acum 10 ore - Prezentă la Bistrița, Viorica Dăncilă a comentat și pe marginea deciziei CCR de a declara neconstituțională interzicerea amnistiei și grațierii. Aceasta a subliniat că președintele Iohannis va plăti politic, cel puțin, pentru organizarea unui referendum neconstituțional.
VIDEO: Reprezentanţi din 24 de ţări vor fi prezenţi săptămâna viitoare, la Bistriţa…! acum 11 ore - Reprezentanţi din 24 de ţări vor fi prezenţi săptămâna viitoare, la Bistriţa: aici se vor celebra 70 de ani de la înfiinţarea Uniunii Mondiale de Folclor. „Va fi prezent la Bistriţa tot Biroul Executiv al organizaţiei”.
VIDEO- Teodorovici: Facilitățile CFR pentru studenți tăiate de dragul drepturilor legale a veteranilor acum 12 ore - Ieri, la Bistrița, Eugen Teodorovici a vorbit despre modul în care PSD ar trebui să guverneze. Acesta a spus că trebuie să aibă ”curajul să ia problema și să o rezolve”. Printre ”problemele spinoase” a menționat și tăierea numărului de bilete gratuite CFR pentru studenți. Decizia ar fi luată pentu a favoriza veteranii care au acest drept, prin lege.
VIDEO: Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene – Ne-am înhămat să promitem cele trei spitale regionale fără a avea terenul, fără a avea nici un document acum 14 ore - România încearcă să se alieze standardelor secolului XXI. Unul dintre domeniile la care am rămas repetenți în ultimii 30 de ani începe să se miște. Infrastructura medicală va beneficia într-un final de cele trei spitale regionale care vor fi construite în Cluj-Napoca, Craiova și Iași. Ministrul Fondurilor Europene a vorbit într-o emisiune Bistrițeanul LIVE despre cele trei unități medicale, dar și de ce s-a ajuns la întârzierea lucrărilor.
Au fost reţinuţi ciobanii care au snopit ieri în bătaie un belgian, la Colibiţa acum 14 ore - O întâmplare de-a dreptul șocantă a avut loc ieri, în Colibița: un belgian a fost bătut cu bestialitate de câțiva ciobani. El voia să le ceară scuze pentru faptul că motocicleta sa i-a speriat pe caii ciobanilor. Trei dintre agresori au fost reţinuţi. UPDATE Ce a decis instanța:
S-a gătit Spitalul, minune mare, pentru vizita premierului Dăncilă! Dar n-a vrut să fie și fotografiat! acum 14 ore - Dacă de joi ați văzut ceva sclipind extraordinar de tare, și lumină venind din zona Han, să știți că a fost Spitalul Județean! S-a puțuluit, mninune mare, pentru vizita istorică a lui Dăncilă. Nu e de mirare că toți miniștri s-au referit la spital ca la o bijuterie. Baiu e că nu au vrut să cheme fotografii (a se înțelege presa). Dacă tot s-a gătit, de ce nu s-a lăsat și fotografiat???
VIDEO: O străduță din Bistrița, loc de promenadă pentru căruțe – ziua și pistă de raliuri pentru bolizi – noaptea acum 15 ore - Câtă armonie pe o străduță din Bistrița! Se acceptă pe ea atât numărul mic de cai, cât și mai mare. Doi cai frumoși ziua, mulți cai putere, noaptea! Doar că locatarii nu sunt prea încântați. Ar mai trece cu vederea ”activitatea” din timpul zilei, dar cea nocturnă e de nesuportat!
VIDEO: Vă place Brahms ? Atunci poftiţi la Sinagogă acum 16 ore - Melomanii din Bistriţa sunt invitaţi la un concert cameral extraordinar, marţi, 23 iulie, la Sinagoga din Bistriţa.  Se vor delecta cu trei compoziţii ale marelui compozitor Johannes Brahms.
Obediența jandarmilor atinge noi cote: Gata să calce trei oameni, pe trecere, ca să nu-și supere șefii acum O zi - Amintirile din 10 august sunt încă vii! Și mulți când văd uniforma de jandarm, fac legătura, involuntar, cu acea zi! Dacă la Bistrița, jandarmii păreau să fie mai ”friendly”, azi s-a demonstrat că atunci când boss-ul de la capitală e prin preajmă, se uită de omenie și bun simț. Jandarmii bistrițeni au ridicat ștacheta! Au fost gata să calce trei oameni pe o trecere de pietoni! Numa să nu-i supere pe ăi mai mari!
FOTO: Bărbat mușcat de viperă la o stână în Ciosa acum O zi - Un bărbat a fost mușcat de o viperă la o stână din localitatea Ciosa, în timp ce muta niște lemne. Din fericire viața nu i-a fost pusă în pericol.
VIDEO -Răzvan Cuc: Centură pentru Năsăud și urgentarea documentației pentru Autostrada Nordului și centura Bistriței acum O zi - În urma protestului #șîeu, Autostrada Nordului care va trece și prin Bistrița a fost aprobată rapid. Prezent în micul burg bistrițean, ministrul transporturilor Răzvan Cuc a spus că s-a urgentat documentația pentru drumul de mare viteză, dar și pentru centura orașului. Și la Năsăud vom avea o centură, promite Cuc.