4.8 C
Bistrița
marți, aprilie 23, 2024

O importantă companie din Bistrița a „adoptat” 16 kilometri din Via Transilvanica

O importantă companie din Bistrița susține cel mai lung și interesant traseu din România, „El Camino” românesc. Producătorul bistrițean susține amenajarea a 16 kilometri din cei 1.000 ai traseului.

TeraPlast a anunțat că va susține Via Transilvanica, traseul de 1.000 de kilometri care traversează 10 județe din țară și leagă Putna lui Ștefan cel Mare de Drobeta Turnu Severin. Compania bistrițeană va susține amenajarea a 16 kilometri din cei 1.000.

„Suntem mândri să fim alături de Asociația Tășuleasa Social, în cadrul proiectului Via Transilvanica. Contribuția TeraPlast este de 16 kilometri. Rezultatul acestui proiect va fi un traseu de 1.000 de kilometri, care va străbate 10 județe și care le va oferi tuturor celor interesați posibilitatea de a cunoaște altfel România”, anunță pe pagina oficială de Facebook, cei de la TeraPlast.

Primii 100 de kilometri ai traseului, din județul Bistrița-Năsăud, au fost deja sponsorizați. Voluntarii asociației Tășuleasa Social i-au invitat pe toți cei care doresc să facă donații pentru amenajarea acestui traseu. Mai multe despre asta puteți citi AICI. 

Traseul străbate județele Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Cei care vor străbate acest drum vor avea parte de oportunități culturale, sportive și de relaxare.

Foto: Tășuleasa Social 

 

 

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați.