9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

OAMENI din Bistriţa-Năsăud: Sanda Boloş, terapeutul care face minuni cu mâinile şi cu sufletul ei…

Tonică, mereu optimistă şi senină: Sanda Boloş munceşte în fiecare zi la Hotel Metropolis, unde este terapeut şi tratează diverse afecţiuni ale celor care îi trec pragul. A studiat terapiile alternative în Barcelona, de unde a învăţat şi cum să transforme voluntariatul într-o filosofie de viaţă…

O zi pe săptămână – pentru sufletul ei

Nu se poate doar să primeşti în viaţa asta. Trebuie să şi dăruieşti. Eu sunt recunoscătoare pentru tot ce am primit, sunt recunoscătoare pentru copilul şi soţul pe care mi i-a dat Dumnezeu, pentru soacra de treabă pe care o simt alături… Aşa că o zi pe săptămână o dedic acestei recunoştinţe şi sufletului meu: dăruiesc şi eu, la rândul meu, ce ştiu să fac mai bine…”, ne-a mărturisit Sanda Boloş – terapeutul care face minuni cu mâinile sale.

Şi o face, în fiecare miercuri – gratuit – la Centrul Micul Prinţ unde vine de aproape două luni de zile: „Eu obişnuiesc să fac voluntariat pe la azilele de bătrâni. Am lucrat şi înainte cu copii cu sindromul down sau probleme psiho-motorii şi alte dizabilităţi, aşa că pentru mine nu era un teren total necunoscut…

Sanda Boloş s-a declarat încântată de munca sa la Micul Prinţ. Copiii au fost reticenţi la început, dar după a doua  şedinţă, deja s-au relaxat total.

„Cei care sunt hiper-sensibili au parte de un anumit tip de masaj, pentru cei care sunt hipo, pregătesc un alt tip de masaj… Depinde de personalitatea fiecăruia. Sunt chiro-practician, deci aplic începând de la osteopatie, până la drenaj hemolimfatic – la fiecare în parte în funcţie de nevoile sale…”, ne-a mărturisit Sanda Boloş.

Nimic nu se compară cu dragostea lor…

Îşi dă seama de nevoile fiecăruia privindu-i cu atenţie pe copii şi interacţionând cu ei: „Diagnosticul lui spune multe. Îţi dai seama după bioritmul lui, după cum îţi permite să-l atingi, după cum te priveşte… Mulţi dintre ei au tendinţa să meargă pe vârfuri, iar atunci le lucrezi mai mult tendoanele… Un terapeut îşi dă seama!

Nimic nu se compară cu recunoştinţa şi strălucirea din ochii lor. Nici o satisfacţie materială nu se poate compara cu felul în care îmi mulţumesc aceşti copii, aşa cum ştiu ei, atunci când intră în contact vizual cu mine. Sau când coboară de pe masă şi îmi spun că a fost superb. Sau când e vorba despre copii depresivi care la final recunosc că sunt fericiţi după masaj…”, ne mărturiseşte cu lacrimi în ochi Sanda Boloş.

Voluntariatul – o filosofie de viaţă

Sanda Boloş lucrează ca voluntar la Micul Prinţ de aproape două luni şi recunoaşte că face frecvent voluntariat, pentru că aşa a învăţat la şcoala pe care a absolvit-o, în Barcelona.

Am fost oarecum obligaţi, la început să facem şi voluntariat. Am studiat la Politehnica din Barcelona terapiile alternative. Iar acolo se practică intens acest mod de implicare în viaţa comunităţii. M-am obişnuit şi eu cu această idee. A început să-mi placă. Iar după ce ai intrat în contact cu copiii, chiar e greu să te desparţi de ei…”, admite Sanda Boloş.

O vreme a muncit şi în Barcelona, în diverse staţiuni, practicând masajul de recuperare sau paleativ.

Teoretic, ziua de muncă pentru Sanda Boloş începe la ora 9 şi ar trebui să se termine la 17. „Practic, însă, încep pe la 7:30, dar de multe ori trebuie să iau şi între două şedinţe de masaj pe câte cineva dacă apar probleme şi blocaje în sănătatea lor… Aşa că de multe ori termin ziua de muncă pe la 21:00…

Problemele emoţionale au efecte asupra sănătăţii…

Este un terapeut care a învăţat să trateze toate cele trei corpuri ale unei persoane: şi corpul emoţional, şi cel fizic, dar şi cel energetic: „O persoană care are multe frici, are probleme cu coloana. Vine cineva cu blocaj lombar, nefiind vorba despre hernie, totuşi. Şi atunci  începi să lucrezi vertebrele, pentru a le repoziţiona, apoi relaxezi şi fortifici musculatura, dar problema nu se rezolvă, iar blocajul revine iar şi iar. Atunci înseamnă că are o problemă emoţională. Trebuie trecut atunci la fricile constante pe care persoana respectivă le are„, explică Sanda Boloş.

În planul emoţional, se aplică terapia cu flori de bach – „nişte tincturi de plante care te ajută să te reechilibrezi emoţional… Echilibrându-te emoţional, dispare şi problema lombară…”, adaugă Sanda Boloş.

Când se confruntă cu probleme energetice, la diverşi pacienţi, Sanda Boloş aplică acupunctura: „Practic şi auriculopunctura, într-adevăr. Dar îmi place de regulă să le îmbin pe toate: la fiecare persoană mă ajut şi de florile de bach, dar şi de acupunctură sau reflexoterapie. Un masaj le cuprinde pe toate…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.