9.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Pârtia Cocoș le-a dat de lucru salvamontiștilor! N-a fost zi fără incidente!

Deși deschisă doar pentru câteva zile, salvamontiștii au avut de lucru la Pârtia Cocoș. Conform acestora, nu a fost zi fără incidente.

E iarnă, iar salvamontiștii trebuie să fie în alertă, în cazul în care e nevoie de ei. Pe munte sau în zonele unde se practică sporturile de iarnă.

Activitate au avut și la Pârtia Cocoș. Deși deschisă doar pentru câteva zile, se pare că incidentele nu au lipsit.

„Am avut de lucru la Pârtia Cocoș. În fiecare zi am avut câte un ligament întors. Dar măcar a fost aici, acasă. Am avut doar de coborât de pe pârtie și de sunat după Ambulanță”, a explicat salvamontistul Mircea Baciu.

Conform salvatorilor, pârtia a fost în condiții excelente. Cei care au avut accidentările minore au fost începătorii.

Conform reprezentanților Spitalului Județean, la UPU au ajuns numeroși pacienți cu entorse și leziuni ligamentare. Despre aceasta puteți reciti AICI:

Gheața a făcut mai bine de 100 de victime luna aceasta. Cele mai afectate au fost femeile!

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.