21.3 C
Bistrița
joi, august 13, 2026

Pepiniera de handbaliste junioare a județului se prezintă într-o super-competiție

La finalul acestei luni, bistrițenii vor avea ocazia să le cunoască pe cele aproape 300 de handbaliste care se pregătesc pentru ca peste câțiva ani să li se alăture sportivelor de la CS Bistrița. Totul va lua forma unei super-competiții!

Consiliul Județean a finalizat dotarea tuturor junioarelor din echipele de handbal nou-înființate în mai multe comune din Bistrița-Năsăud. În total, 282 de junioare au primit echipament nou-nouț personalizat.

Bistrițenii vor face cunoștință cu micile sportive în cadrul unei super-competiții care va avea loc în 29 noiembrie. Aceasta poartă numele Cupa Gloria Junior, ediția I.

„Toate cele 282 junioare au primit echipamente, iar pe 29 noiembrie vă invităm la Cupa Gloria Junior Ediția I. Va fi o zi întreagă dedicată handbalului, la Sala Polivalentă, fiind prezente atât junioarele, cât și «echipa mare» CS Gloria Bistrița”, a postat pe pagina sa de Facebook președintele de Consiliu Județean, Radu Moldovan.

Mai puteți citi pe acest subiect:

FOTO „Pepinieră” de handbaliste de performanță. Cum au fost convinse aproape 300 de fete să facă sport

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.