11.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Pianul călător, în 7 mai, la Bistrița…!

Mâine, de la ora 19:00, la Sinagogă, avem parte de încă un concert extraordinar de pian, invitat fiind reputatul pianist Horia Mihail și pianul său călător. Totul a început în 2011, de la o poveste din cărțile de istoria muzicii: în 1846, Franz Liszt străbătea Europa, poposind și în România, alături de pianul său călător…

Concertele oferite atunci de Liszt unor comunități în care astfel de evenimente erau extrem de rare au fost primite de public cu entuziasm. Însăși sosirea lui Liszt în orașe precum Timișoara, Arad, Cluj, Iași sau București a reprezentat un eveniment în sine. Multe dintre concertele acestui turneu au avut si caracter umanitar, pianistul donând onorariul în scopul înființării unor școli, sau pentru a fi împărțiți săracilor…”, povestește muzicologul Oltea Serban-Pârâu – explicând astfel demersul pianistului român Horia Mihail care, asemeni lui Liszt, din 2011 încoace, a vizitat zeci de orașe din țară însoțit de pianul călător sau cântând pe pianele din orașele în care a ajuns.

Am ajuns în 2018, anul Centenarului României și a venit momentul unui binemeritat „Best of” – turneu în care Horia Mihail și prietenul său, Pianul Călător, ne invita să ascultăm sau să reascultăm celebra Sonată „Alla turca” de Mozart, inclusă în turneul 100 % Mozart din 2014 sau la fel de celebra Sonata lunii de Beethoven, din turneul anului 2013, dar și o lucrare pe care nu a mai prezentat-o în acest context, Kinderszenen de Schumann. În final, surpriza vine cu Rapsodia Română nr. 1, în transcripția pentru pian a lui George Enescu însuși…”, mai spune Oltea Serban-Pârâu.

****

Pianistul Horia Mihail a debutat în orașul său natal Brașov interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 1000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu” din București și cu Orchestra Națională Radio. „Subtilitatea ritmică și articulația atmosferei și a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primește foarte rar”, se scrie în ziarul Boston Globe, după una din aparițiile sale.

După 14 ani de studii în România cu prof. Stela Dragulin, la Brașov, și prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din București, Mihail a urmat cursurile Universității din llinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obținând diplomele de absolvire și de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani.

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/-u3Dvt0rCtI” /]

După ce a funcționat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Brașov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii și membru al deja cunoscutei formații ”Romanian Piano Trio” alături de violonistul Alexandru Tomescu și celistul Răzvan Suma cu care a susținut concerte de mare succes în țară și străinătate. Împreună cu Romanian Piano Trio a realizat cinci turnee naționale de anvergură – sub titlul Music ON, iar împreună cu violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul a trei turnee Stradivarius. În urma acestor colaborări au apărut 3 CD-uri de trio cu lucrări de Beethoven, Mozart, Schumann, Mendelssohn și 3 CD-uri Stradivarius în duo cu Alexandru Tomescu: Encore, Virtuoso și Romantic.

În aprilie 2011, artistul a susținut un turneu național de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat “Pianul călător. Pe urmele lui Franz Liszt”, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul l-a continuat printr-un al doilea turneu de aproape două luni în vara anului 2012 și un al treilea în 2013, care a fost dublat de un CD de studio Beethoven înregistrat la Sala Radio. În 2013, Horia Mihail a lansat primul CD solistic integral alături de Orchestra Națională Radio, cu lucrări concertante de Beethoven, Rachmaninov și Lutoslawski, iar în 2015 albumul solo Romantic, la aceeași Editură Casa Radio.

Horia Mihail a participat în ultimii ani la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul International „George Enescu”, Festivalul Internațional „Nopți pianistice” de la Chișinău, Festivalul Internațional de la Ushuaia. Proiectul “Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri” l-a adus alături de violoniștii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru în fiecare an începând din 2011, iar proiectul „Cele trei dive” alături de celebrele cântărete Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu și Leontina Văduva la Iași, Cluj și Timișoara, în 2011.

Proiectele în care artistul a fost implicat în continuare în fiecare an ce a urmat, printre alte proiecte solo și camerale, sunt Pianul călător (www.pianulcalator.ro), Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru (www.duelulviorilor.ro), Flautul de aur/ Flautul fermecat (www.flautuldeaur.ro), alături de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și Vioara lui George Enescu la sate (www.vioaraluienescu.ro), alături de Gabriel Croitoru.

În afara scenelor din România, în ultimii ani muzicianul a susținut recitaluri și concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar și în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia.

Împreună cu violoniștii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, pianistul Horia Mihail a susținut în decembrie 2016, cu prilejul Zilei Naționale a României două recitaluri în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC.

Foto @ Pianulcalator.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.