5.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Plouă cu accidente în tot județul! Un motociclist inconștient în Cireșoaia, elicopterul SMURD chemat în ajutor

A fost o zi plină astăzi pentru salvatorii bistrițeni. Deși afară este extrem de cald, a „plouat” cu accidente pe șoselele din tot județul. Cinci accidente au avut loc până la această oră, dintre care unul grav. Un tânăr a căzut de pe motocicletă și este inconștient. A fost solicitat ajutorul elicopterului SMURD.

Cu puțin timp în urmă s-a petrecut un grav accident în localitatea Cireșoaia. Un tânăr de 26 de ani a căzut de pe motocicletă și este inconștient. În ajutor a fost solicitat elicopterul SMURD care urmează să aterizeze pentru a prelua victima.

Conform primelor date, tânărul este din localitatea Braniștea, iar în timp ce conducea un moped în localitatea Cireșoaia, s-a dezechilibrat și a căzut.

„Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Acesta nu a putut fi testat la fața locului, urmând a-i fi recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.”, transmite Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Polițiștii din Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.

UPDATE:

În urma recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, rezultatele au indicat 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

***

Un alt accident în care a fost implicată o motocicletă s-a petrecut în jurul amiezii în localitatea Galații Bistriței. La fața locului au ajuns de urgență un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj de Prim-Ajutor.

De la fața locului echipajele medicale au preluat o victimă de sex feminin în vârstă de 46 de ani. Femeia se afla pe motocicletă și prezenta un traumatism cranio-cerebral și a fost transportată la UPU-SMURD Bistrița pentru mai multe investigații medicale de specialitate.

Ca urmare a verificărilor efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că șoferul unei mașini, un bărbat  de 68 de ani din Galații Bistriței, nu s-a asigurat corespunzător la schibaea direcției de mers și a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula din sens opus.

„În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat  în cazul șoferului și negativ în cazul motociclistului, un bărbat de 51 de ani din Prahova. Cercetările se continuă de către Serviciul Rutier.”, informează Crina Sîrb.

***

La o ora distanță de la accidentul din Galații Bistriței, salvatorii au fost solicitați din nou să intervină la un accident rutier în localitatea Sângeorz-Băi, unde două mașini au colizionat. În accident au fost implicate cinci persoane, dintre care patru copii.

„În accident au fost implicate cinci persoane, o femeie și patru copii. Doi copii în vârstă de aproximativ patru, respectiv 10 ani, au prezentat contuzii cervicale și au fost transportați la spital pentru mai multe investigații medicale de specialitate.”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

De vină pentru producerea accidentului a fost un bărbat de 59 de ani din Rodna, care nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers.

„Un bărbat de 59 de ani din Rodna, care conducea un autoturism pe direcția Sângeorz-Băi – Ilva Mică, din cauza nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa și care era condus de o femeie de 33 de ani din Sângeorz-Băi.”, a explicat Crina Sîrb.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotesc, rezultatele fiind negative.

***

Alte două accidente au avut loc în localitatea Nușeni, acolo unde o persoană a căzut de pe scuter, iar celălalt în Sângeorz-Băi unde au fost implicate două autoturisme.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.