Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
FOTO/VIDEO: Doamnă, aici nu e Raiul, e Iadul pe pământ…
Culisele atacului adolescentului de 16 ani. Cum a fost salvat polițistul de la moarte de viteza de reacție și... de portiera autospecialei
Cum se bate cu legislația absurdă din Sănătate un medic pediatru respectat care a renunțat la Franța pentru a trata copiii din țară
FII REPORTER: Sunt, încă, și oameni deosebiți cărora le pasă de cei din jur necondiționat, fără nici cel mai mic interes
POVEȘTI DIN SAT: Angajarea
Se fac angajări la SELGROS Cash&Carry, Alaiul Nunților, Automobile Service Bistriţa, Central Motors şi fosta fabrică Netex!

  544 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



Polițist și primar în Germania, bistrițeanul Ștefan Guzu uimește o țară întreagă cu modelul său de primar european, bazat de voluntariat

10/05/2016 10:17:21 Bianca SARA  
Ce-ați spune despre o primărie care pentru edil este chiar un hobby, unde corupția nici nu este luată în calcul, iar voluntariatul este o parte importantă din activitatea locuitorilor? Ei bine, așa ceva este posibil, însă nu în România, ci în Germania. Edilul, însă, este un bistrițean mutat în Germania acum 20 de ani.

Ivenack, o comună mică din Germania, este condusă de câțiva ani buni de un bistrițean. Este vorba despre Ștefan Guzu, un polițist, care s-a mutat în Germania acum 20 de ani. Spunem polițist, pentru că aceea este ocupația principală a bistrițeanului. În Germania, în cazul comunelor mici, funcția de primar este una onorifică și voluntară, oricând de ciudat ar putea părea pentru edilii noștri mioritici.

Potrivit Știrile ProTV, pentru Ștefan Guzu, meseria de primar este mai degrabă un hobby, o dorință de a face ceva pentru comunitate și nu pentru interesele personale sau câștigurile ascunse. Polițistul-primar din Ivenack nu are un sediu al primăriei, preferând să își facă un birou în sediul pompierilor din comună.

„Am văzut mai multe primării în România și în fiecare birou al primarului am văzut numai fotolii mari de piele, mobilă de ultimul tip. Pentru ce am nevoie de mobilă? Am nevoie de mobilă ca să pot să scriu, să mă folosesc de ea, să pot să-i primesc pe cetățeni. Nu pot să-mi permit din banii cetățenilor să iau o mobilă care pentru mine n-are o valoare, e doar un lucru”, explică Ștefan Guzu.

Acesta se consideră un om simplu, care pur și simplu se mulțumește cu ceea ce își permite. Singurul său venit este salariul de polițist, Primăria Ivenack oferind lunar în jur de 700 de euro pentru cheltuieli curente, precum combustibilul folosit pentru deplasări.

Deși pare și mai greu de crezut, voluntariatul este o parte importantă din activitatea locuitorilor micuței comune, care nu are mai mult de 1000 de locuitori. Odată la două săptămâni, locuitorii comunei fac curățenie în întreaga localitate. Culmea, aceasta se și păstrează. Atât edilul de pe Valea Ilvelor, cât și soția sa nemțoaică fac voluntariat la primărie.

Întrebat de reporterul Pro TV dacă și-a luat mașini și case din ce a câștigat în primul său mandat de edil, Ștefan Guzu începe să râdă și precizează: „Ce am câștigat? Mult mai multă muncă, prea puțin timp pentru familie și pentru hobby-urile pe care le am. Financiar nu am câștigat nimic. E oricum o funcție onorifică”.

Și organizarea administrativă e puțin diferită de cea din România. Sunt 12 comune cu primari voluntari, unite sub forma unui district pe lângă cel mai apropiat oraș. Primarul districtului este practic șeful primarilor voluntari ai comunelor. Acesta ține cont de proiectele lor și nu poate dicta la ei în localitate fără negocieri și fără semnătura lor.

Edilii de comună se ocupă de micile proiecte. La nivel local, Ștefan Guzu poate decide orice reabilitare de clădiri și  modernizare de străduțe, de spații verzi și parcări. Proiectul este transparent, iar primarul alege constructorul după ce analizează trei oferte, fără licitații publice. Bistrițeanul nici nu ia în calcul favorizarea vreunei firme. Acest lucru nici n-ar fi posibil, fiind mai multe instituții care veghează asupra investițiilor realizate.

Întrebat dacă un primar din Germania poate da „un tun” cum se întâmplă în România, Ștefan Guzu spune: „Nici într-un caz, așa ceva nu se poate. Sunt mult mai multe instituții care își dau acordul sau aprobarea, nu este numai decizia unui primar sau a Consiliului Local”. Acesta mai spune că nu s-a întâmplat niciodată să vina de sus vreo comandă pentru a apela la anumite firme pentru lucrări. 

Întreg materialul video realizat de ProTV în Ivenack îl puteți urmări mai jos:

 

10948 vizualizari





Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI
09:12 - Rondul de dimineaţă: ...Un bistriţean în mijlocul celor aproape 30.000 de oameni care au ieşit în stradă la Bucureşti...! (VIDEO)
08:34 - Controale în cluburile şi discotecile din Bistriţa-Năsăud, după incendiul care a devastat clubul Bamboo din Bucureşti

Publicitate
Certificat Web Certificat Web Director web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2017 Bistrițeanul.ro