5.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Premiul I la Olimpiada Națională de Arte Vizuale, în 2018 – cucerit de Ștefania Bodescu din Bistrița!

Este o fată de bun simț. Frumoasă. Cuminte și cu minte ! Știe ce vrea. Și-a ales calea de mai demult, dovadă că la aceeași secțiune, Istoria artei  a luat mențiune la precedenta ediție… „Perseverare humanum est” – spun, amuzându-mă.

Ștefania Bodescu bate serios la porțile afirmării. Peste două luni va încheia capitolul de elev din viața sa. Termină clasa a XII-a. Firește va face studii universitare serioase și se gândește să lucreze nu numai  ca istoric al artei, dar și ca un critic al acesteia, punând în ecuație întreaga libertate de expresie a tinerei generații. Alt orizont. Altă percepție. Să recunoaștem, dar și o altă deschidere…
„Olimpiada pentru mine a fost mai mult decât premiul pe care l-am obținut – ne-a declarat Ștefania cu sinceritatea specifică vârstei – a fost un mod de a-mi măsura capacitățile și de a învăța mai mult din ceea ce îmi place. Cred că experiența aceasta îți lărgește perspectiva asupra muncii tale ca artist, indiferent de secțiunea la care participi”.

Le mulțumește părinților și dascălilor de mare dăruire și vocație care i-au format, modulat perspectiva, pentru a putea ajunge la marele succes de azi ! (Nu este nicio exagerare : din 475 de candidați naționali să vii alături de alți 26 de laureați, pe locul I e grozav! E un moment de adevărată mândrie pentru județul și municipiul nostru, pentru Școala de artă bistrițeană ce poartă numele maestrului Corneliu Baba și care se bucură de a-i avea ca dascăli pe artiștii noștri consacrați, pe plan național și internațional, citez la o primă lectură, fără intenția de a maximiza sau minimaliza pe cineva : Marcel Lupșe, Macedon Retegan, Alexandru Gavrilaș, Mircea Mocanu și Vasile Duda, nu numai istoric al artei, dar și un valoros critic al creațiilor contemporane ș.a.m.d. De aceea merită Ștefania Bodescu, cu prisosință, Sincere Felicitări!)

Ne-am despărțit cu promisiunea că ne vom revedea, după ce se liniștesc lucrurile, pentru un interviu mult mai amplu și sper definitoriu, raportat nu numai la personalitatea sa, cât și la orizontul de așteptare al tinerei noastre generații.

Bravo Ștefania Bodescu! Bravo ție, familiei tale și Școlii bistrițene de Artă – „Corneliu Baba”!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.