8.1 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Președintele Iohannis aprobă numirile PSD, iar Daniel Suciu devine ministru al Dezvoltării

După două zile, președintele Klaus Iohannis și-a dat acordul pentru cele două propuneri ale PSD. Daniel Suciu devine astfel ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Bistrița-Năsăud are doi miniștri, la Ministerul Dezvoltării și la Ministerul Apelor și Pădurilor.

Președintele Klaus Iohannis a semnat în această seară decretele de numire în funcția de ministru a celor doi social-democrați propuși în urmă cu două zile de partid.

Daniel Suciu va fi ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar Răzvan Cuc ministru al Transporturilor. Cei doi au fost propuși în urmă cu două zile, în urma discuțiilor din Consiliul Național Executiv al PSD.

Înainte să îi dea undă verde lui Daniel Suciu, președintele Klaus Iohannis a refuzat-o de trei ori pe Olguța Vasilescu.

Daniel Suciu a început ca și consilier parlamentar în 2007, urmând ca un an mai târziu, în 2008 să ajungă consilier județean PSD și lider de grup. Din anul 2012 este deputat pe listele PSD, iar în 2016 a candidat, fără succes, la Primăria Sîngeorz-Băi. Este licențiat în Științe Politice și are un masterat în managementul politic.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.