Q Vision ne prezintă tendințele verii 2018 în materie de ochelari de soare!

Q Vision ne prezintă tendințele verii 2018 în materie de ochelari de soare!

Atunci când ne gândim la ochelari, indiferent dacă sunt de vedere sau de soare, aceștia nu ar trebui să reprezinte doar un dispozitiv medical. Perechea ideală de ochelari are rolul de a completa personalitatea purtătorului și a-i defini întreaga ținută, spune dr. Oana Rusu de la Clinica Q Vision din Cluj-Napoca.

Chiar dacă purtăm ochelari tot timpul sau doar din când în când, aceștia pot fi priviți ca un accesoriu important de fashion pentru că astfel ne pot da mai multă încredere în propria persoană și ne pot ajuta să fim apreciați și observați într-un mod pozitiv.

Atracția pentru partea de optică medicală o am din copilărie, dar pasiunea pentru această nouă abordare în ceea ce privește purtarea ochelarilor ca și accesoriu de fashion, o am de când am deschis clinica medicală. Mi-am dat seama atunci cât de mult contează aspectul ochelarilor și cum aceștia pot da o stare generală de bine sau, dimpotrivă, de disconfort, celui care îi poartă”, spune Dr. Oana Rusu, medic specialist și fondatoarea clinicii Q Vision din Cluj-Napoca. Aceasta atrage atenția asupra importanței ochelarilor, acum referindu-ne la cei de soare, a căror ramă este necesar să fie în concordanță atât cu forma feței, cât și cu personalitatea celui/celei care îi poartă. Iată ce propun noile tendințe pentru sezonul cald al acestui an:

Tendințele verii 2018, în materie de ochelari de soare

Ochelarii de tip mască, supradimensionați. Revine moda „cat eye” a anilor 70, mergând chiar înspre „extreme cat eye”. Se păstrează zona rotundă cu pod dublu (double bridge). În materie de rame, se poartă forme mult mai mari, cu câmp vizual mai larg, forme intenționat supradimensionate pentru ca ochelarii să ajute purtătorul să iasă din anonimat. Se vor purta mult ochelarii din acetat transparent sau viu colorat, lentile deschise și colorate ca nuanță și filtru de categorie 1, pentru a putea fi purtați atât în timpul zilei cât și seara în exterior sau în cluburi.

 Cele mai importante branduri de ochelari în 2018:

Brand trend setter: Gucci – locul I în materie de tendințe la ochelari

Înfiinţată în Florenţa în 1921, Gucci este una dintre cele mai importante case de modă de lux din lume. În anul 2015, Gucci a deschis un nou capitol sub îndrumarea creativă a lui Alessandro Michele, directorul de creaţie care a introdus o nouă viziune contemporană, întărind reputaţia Gucci de a fi unul dintre brandurile cele mai influente de modă de lux din lume. Eclectic, romantic şi contemporan, Gucci redefineşte luxul secolului 21.

Bottega Veneta – pentru cunoscători, stil rafinat și curat

Prin discreţie, calitate şi măiestrie de neîntrecut, Bottega Veneta stabileşte un nou standard al luxului. Ancoraţi în tradiţiile marilor maeştri meşteşugari italieni, artizanii manufacturează cu o atenţie extremă la detaliu, o înaltă precizie şi un perfecţionism neobosit. Intreciatto, emblematică de piele împletită, prezentă şi la ochelari, stă mărturie că mâinile şi inimile maeştrilor artizani transformă prelucrarea pielii într-o artă.

Saint Laurent Paris – brand atemporal, lux contemporan

Înfiinţată în 1961, Yves Saint Laurent a fost prima casă de lux care a introdus conceptul de pret-a-porter de lux, în colecţia din anul 1966, numită Rive Gauche. Această schimbare a reprezentat primul pas important în modernizarea stilului şi a revoluţionat peisajul socio-cultural. Astăzi, colecţiile Saint Laurent includ îmbrăcăminte pentru femei şi bărbaţi, încălţăminte, genţi, piese mici din piele, bijuterii, eşarfe, cravate şi ochelari de soare.

 Alexander McQueen – brand mai sofisticat/teatral – unisex, stil inedit, inspirație din zona artei

Alexander McQueen este un brand de lux care explorează limitele modei, ale tehnicii şi inovației. Cunoscut pentru creativitatea sa dezlănţuită, Alexander McQueen a experimentat o tranziţie plină de succes de la casa de modă – concept la un brand internaţional de lux. Accesoriile Alexander McQueen includ ochelari de soare pentru femei şi bărbaţi, care încorporează elementele emblematice ale brandului, precum piercing-ul, ţintele şi craniile.

Despre noul concept Q Vision, la Cluj-Napoca

„Ne-am dorit mult să îmbinăm componenta de optică medicală cu cea de fashion, astfel că am decis să ne modernizăm clinica de oftalmologie și să aducem la Q Vision, pentru clienții și pacienții noștri, cele mai renumite branduri de ochelari de soare și de vedere din lume. De acum, la clinica de pe Brâncuși puteți găsi atât ochelarii pe care îi aveam deja disponibili, cât și ochelari noi marca Gucci, Bottega Veneta, Alexander McQueen, Saint Laurent Paris, Max Mara, Hugo Boss, Diesel, Swarowski, Puma, Polaroid sau altele, iar consultanții noștri specializați vă vor ajuta în alegerea perechii ideale. Având în vedere beneficiile pe care le pot aduce, suntem siguri că merită să acordăm mai multă atenție ochelarilor pe care îi purtăm, așa că vă așteptăm cu drag la clinica noastră de oftalmologie Q Vision din Cluj-Napoca, strada Constantin Brâncuși, numărul 117 și pe www.q-vision.ro”, mai spune dr. Oana Rusu.

acum 12 minuteAccident mortal la Feldru - Un accident a avut loc, în urmă cu puțină vreme, la Feldru. O persoană s-a răsturnat, cu ATV-ul. În ciuda eforturilor medicilor, victima nu a mai putut fi salvată. 
acum 53 de minuteSmart Cleaning îți ia povara curățeniei pentru sărbători! Dacă îți faci programare din timp! - Mai e puțin și vin sărbătorile de iarnă. Gospodinele deja se gândesc la prăjituri și mâncăruri. Dar nu asta le e cel mai greu. Ci făcutul curățeniei! Smart Cleaning vine în ajutor, dar au o condiție! Programările trebuie făcute din timp pentru ca să poată să vă ajute pe cât mai mulți! Și să poată lucra profesionist, așa cum sunt deja recunoscuți.
acum 2 oreVIDEO – IMAGINI ȘOCANTE! Cum arată Parcul Național Munții Rodnei sub amenințarea securii - O filmare cu drona a celor de la Agent Green arată cât de nemiloși au fost hoții de lemn cu Parcul Național Munții Rodnei, care a fost distrus efectiv de drujbe și securi. Hoții nu s-au sfiit să intre nici măcar în zonele de protecție strictă sau în pădurile cu arbori seculari.
acum 3 oreFOTO – Bistrița a rămas în urmă! Au început lucrările la prima parcare etajată din județ, la Prund! - Conducerea orașului vorbește de construirea unei parcări etajate, de ani de zile. Au rămas vorbele, căci faptele se întâmplă la câțiva kilometri distanță. La Pundu Bârgăului au început deja lucrările la parcare. Autoritățile locale speră ca parterul să fie finalizat până se instalează iarna. 
acum 3 oreDoina Pană (PSD): Viitorul României trebuie să fie în UE, dar nu oricum! Nu în poziția „ghiocelului” - Viitorul României trebuie să fie în UE, dar nu oricum! Nu în poziția „ghiocelului” - consideră vicepreședintele PSD Doina Pană, visând la o Românie demnă, respectată, tratată egal cu celelalte state membre, indiferent de culoarea politică a celor care conduc vremelnic instituțiile europene!
acum 19 oreFOTO – Haos pe strada Crinilor, din cauza unei defecțiuni la o țeavă de gaz - Haos în această după-masă pe strada Crinilor, din cauza unei lucrări pentru remedierea unei probleme la o țeavă de gaz. Strada este blocată complet, traficul fiind deviat pe Cerbului.
acum 20 de oreȘi adulții pot fi adoptați! Proiect inedit, demarat la Bistrița - O instituție din Bistrița a demarat recent un proiect extraordinar prin intermediul căruia zeci de adulți vor fi „adoptați”. Va fi spre binele și sprijinul a sute de copii din oraș.
acum 21 de orePe Turc îl roade curiozitatea! Ce vrea să afle de la Radu Moldovan: - Ioan Turc s-a arătat preocupat de ceea ce se întâmplă cu banii publici. Așa că i-a cerut socoteală președintelui Consiliului Județean cu privire la valoarea unor salarii. Asta, după ce i-a transmis un ”Calmează-te!”,făcând referire la procesul primarului orașului stațiune.
acum 21 de oreFOTO/VIDEO: O bistrițeancă, locul III la Cupa României de Artă Florală - Zilele trecute, la Sibiu, a avut loc Cupa României de Artă Florală. La acest concurs a participat și o bistrițeancă. Ea a reușit să cucerească locul III. A fost foarte apreciată de juriu pentru frumusețile ieșite din mâinile sale la cele trei probe. 
acum 22 de oreIoan Turc s-a înscris în cursa pentru fotoliul de primar! Ce planuri are pentru Bistrița: - Până astăzi s-au putut depune candidaturile celor care intră în cursa pentru fotoliul de primar al Bistriței. Ioan Turc, președintele PNL BN, a anunțat că a intrat și el în această cursă. Mai mult, a prezentat și ideile de guvernare pe care le are.
acum 23 de oreUn important om de afaceri a fost legat și jefuit de hoți, în propria casă - Un important om de afaceri din județ a avut parte de spaima vieții sale, după ce ieri dimineață a fost prădat de hoți. Cei trei i-ar fi pătruns în casă, iar când a fost surprins de proprietar l-au legat. Deocamdată nu se știe ce au furat din locuință.
acum 23 de oreEvitați strada Crinilor! Este închisă pentru lucrări - Intersecția de pe strada Crinilor cu Cerbului este total blocată. Se execută lucrări de conectare a unei conducte. Circulația pe stradă este blocatăp inclusiv dinspre sensul giratoriu de la Coroana.
acum 24 de oreSperați la o parcare sub sau supraterană în Eminescu? Luați-vă gândul! - Vă amintiți despre grandiosul proiect al Primăriei Bistrița care prevedea o parcare sub sau supraterană în Piața Mihai Eminescu? Ei bine, trenul a plecat, iar Primăria Bistrița nu mai poate să acceseze fonduri europene pentru această investiție, iar bugetul municipiului nu poate suporta așa ceva.
acum O ziDe Centenar ne unim cu Maramureș, prin Țara Lăpușului! Chef de zile mari, la granița dintre cele două, mâine! - Bistrița Năsăud și Maramureșul se unesc, în anul Centenarului. Cele două vor fi legate printr-un nou drum, care va fi inaugurat mâine, cu mare fast. Bistrițenii sunt așteptați pe Dealul Șpanului, iar moroșenii, în Țara Lăpușului.
acum O ziCât costă un ”autograf” al jandarmilor? 10.000 de lei și două căruțe cu lemne de foc! - Vine frigul și oamenii trebuie să se încălzească. Doi bărbați ”responsabili” și-au umplut căruțele de lemne pentru foc. Dar pe drum spre casă, le-au dat la schimb pentru un ”autograf” al jandarmilor. Și au mai plătit și încă 10.000 de lei.