8.9 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Rostul de dimineaţă: Cum se distrează un primar din Bistriţa-Năsăud…

A fost surprins chiar zilele trecute, într-o fotografie care a adunat imediat admiraţia multor prieteni virtuali  şi sute de aprecieri… Fotografia îl înfăţişează pe unul dintre primarii din Bistriţa-Năsăud – la distracţie, în natură…

Distracţie în natură – aşa se intituleză fotografia în care Ioan Strugari, primarul din Parva, a fost surprins zilele trecute. Ca un gospodar adevărat, primarul dă o mână de ajutor la „costruirea” unei căpiţe de fân…

Nu ne îndoim că probabil mai există şi alţi primari prin judeţ care ştiu să facă o căpiţă de fân… Dar admirând în linişte fotografia cu pricina – ne-am permis câteva clipe de reverie şi nostalgie…

 

Copii de oraş fiind, habar n-avem, desigur cât o fi de greu sau de distractiv să aduni fânul şi să-l clădeşti într-o grămadă care să stea locului… laolaltă… fără să se împrăştie în toate direcţiile…

 

Cum se împrăştie, de pildă, gândurile sau amintirea unui maldăr de fân proaspăt cosit în care pe vremuri citeam o carte cu coperţi groase… Spre disperarea şi amuzamentul unor verişori de la ţară… Care nu înţelegeau nici ei ce fel de distracţie poate fi asta…

Şi tot aşa – fiecare cu distracţiile şi admiraţiile lui… Important este că, vorba poetului, că „într-un fel ne întâlnim dimineaţa
în zona în care ceaţa ne descoperă viaţa…
în zona în care eu sunt câine, tu – hienă,
eu – cal, tu – balenă, eu – charm, tu – derivă
eu – calm, tu – atât de activă…
De remarcat, totodată, nu fără o oarecare tristeţe, că ieşind din Bistriţa spre Şintereag, Beclean şi mai departe – graţie tehnologiei de ultimă oră – căpiţele de fân nu mai arată ca pe vremuri…
S-au turtit şi s-au transformat în simpli baloţi de fân strânşi într-un fel de plasă de plastic…
Ordonat şi sistematic…
Foto deschidere – Parva

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.