7.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Rupți de beți, conducând scutere sau mașini!

Un tânăr și un bărbat trecut de a doua tinerețe s-au ales cu dosare penale. Ambii au condus pe drumurile publice deși au consumat alcool. Tânărul a fost prins conducând un scuter, iar bărbatul o mașină. VEZI care au fost rezultatele testării cu alcooltestul:

Polițiștii au depistat ieri, în trafic, un tânăr și un bărbat care conduceau, deși consumaseră alcool.

Tânărul, pe scuter, și nu doar băut

În Bistrița Bârgăului, ieri, un tânăr din localitate a fost oprit pentru control, de polițiști. Acesta se afla pe un moto scuter.

Oamenii legii au descoperit că tânărul, de 21 de ani, nu avea permis de conducere pentru nicio categorie. Iar când acesta a suflat în etilotest, rezultatul a fost de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Cercetările sunt continuate pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, anunță reprezentanții IPJ BN.

Aproape de comă alcoolică, la volanul unei mașini

În Maieru, polițiștii au oprit o mașină, în trafic, pentru control. La volanul acesteia se afla un măierean de 57 de ani.

Deși avea actele în regulă, când a fost pus să sufle în etilotest, SURPRIZĂ!

„La testarea cu etilotestul, valoarea indicată de aparat a fost de peste 1,15 mg./l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru prelevarea de mostre de sânge. S-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, se arată în comunicatul IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.