12.6 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

Sâmbătă facem curățenie generală! Let’s do it, Bistrița!

Pe 21 septembrie, facem din nou curățenie națională în România! Da, știm că-i weekend și în weekend vrei să te relaxezi și să petreci timp cu familia, însă le poți face pe ambele în timp ce ajuți la curățarea României! Let’s do it, Bistrița-Năsăud!

Data 21 septembrie 2019 este declarata din nou Ziua de Curățenie Națională în România! Peste 100 de țări din toată lumea fac curățenie în aceeași zi!

Chiar dacă ziua de curățenie cade în weekend, iar în weekend vrei să te relaxezi și să petreci timp cu familia, să știi că le poți face pe ambele în timp ce ajuți la curățarea României. În județul nostru acțiunea se va desfășura în intervalul orar 9.00 – 13.00, iar voluntarii din municipiul Bistrița sunt așteptați la punctul de informare și înregistrare organizat în parcul municipal, la foișor, începând cu ora 8.00 pentru a fi instruiți în legătură cu normele de siguranță, ridicarea de saci/mănuși și eventual alocarea zonelor ce vor fi curățate.

Activitățile se vor desfășura cu precădere pe malurile principalelor râurilor din județ și a afluenților acestora. Prioritare vor fi râurile lângă care există arii naturale protejate – Râurile Șieu, Budac, Someșul Mare Superior, Someșul Mare și Bistrița Ardeleană Superioară

Organizatorii îi roagă pe cei interesați să se echipeze corespunzător: pantaloni lungi, spray/șapcă pentru protecție solară, sticlă de apă și ceva de mâncare. Organizatorii vor asigura sacii și mănușile pentru curățare, iar cine dorește și are posibilitatea este încurajat să folosească materiale pentru curățenie – saci, mănuși – din dotare proprie.

Transportul la locurile de igienizare va fi asigurat de către participanți/voluntari.

În Bistrița-Năsăud, Asociația RURALIS este coordonator județean Let’s Do It, România! pentru județul nostru. Înscrierea pentru eveniment se va face online, la adresa de email [email protected] sau pe platformă, accesând adresa https://membership.letsdoitromania.ro

Anul trecut, 158 de țări din întreaga lume au participat la Ziua de Curățenie Mondială (World Cleanup Day), adică 11 milioane de voluntari care au strâns 88.500 tone de deșeuri.

Let’s Do It Again, România!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.