Săndel și Aurora cântă la Festivalul Cântecului, Jocului și Portului Ilvean!

Săndel și Aurora cântă la Festivalul Cântecului, Jocului și Portului Ilvean!

Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Cântecului, Jocului și Portului Ilvean va avea loc la Lunca Ilvei în perioada 17-18 august. Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără: Săndel și Aurora, Angela Rusu, Aner & DJ Jonnessey.

Primăria și Consiliul Local al Comunei Lunca Ilvei organizează în perioada 17-18 august, Festivalul Cântecului, Jocului și Portului Ilvean, eveniment ajuns la cea de-a VI-a ediție. Potrivit organizatorilor, prima zi de sărbătoare va debuta sâmbătă, 17 august, de la ora 19:00 cu un concert susținut de Fata Morgana, Florinel și Ioana, Blondu de la Timișoara, Ciro de Luca și Aner & Dj Jonnessey.

„Iată că am ajuns cu acest Festival la cea de-a VI-a ediție. Este un moment de aleasă  sărbătoare a comunei noastre și tocmai de aceea am gândit un program variat care să fie pe placul tuturor. De la muzica pentru tineret până la folclor, joc și cântec popular, toate vor fi aduse în atenția publicului care sperăm noi să fie unul cât mai mare”, a precizat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupșan.

Cea de-a doua zi de Festival va începe duminică, de la ora 14:00 și va fi dedicată folclorului și cântecului popular într-un spectacol de excepție.

Acesta va fi susținut de: Săndel și Aurora, Bogdan Bizău și Victoria, Mariana Deac, Lenuța Filipoi, Luminița Pușcaș, Nicu Cioncă, Iulia Pleșcan, Virginia Bugnar, Angela Rusu, Claudia Ionaș și Generalu, Viorel Pleșan, Ionuț Chiș, Ansamblul Folcloric Transilvania și Ansamblul Cetina din comuna Lunca Ilvei.

Mesajul tânărului care a adunat pe Facebook donatori pentru a-și salva mama: „O faptă valorează mult!” decembrie 11, 2019 - David - tânărul de 20 de ani care a făcut un apel pe Facebook la donatori de sânge, pentru a-și salva mama bolnavă de leucemie - are un mesaj emoționant pentru toți cei care l-au ajutat:
VIDEO EXCLUSIV: Tupeu! Vânzătoare trântită la pământ, cu cuțitul la gât decembrie 11, 2019 - În această după-masă, o vânzătoare de la un supermarket din oraș și-a văzut moartea cu ochii, după ce un  individ a intrat în magazin și, în plină zi, a trântit-o la pământ și i-a pus cuțitul la gât. Ce l-a pus pe fugă pe individ.
Cioban găsit mort într-o râpă! decembrie 11, 2019 - Descoperire macabră azi în Mititei. Un localnic a văzut un bărbat căzut într-o râpă. Medicii ajunși la locul indicat au constatat decesul. S-ar părea că bărbatul era oier, fiind de loc de pe Ilve.
FOTO/VIDEO – Stelian Dolha a depus jurământul: Să punem cetățeanul pe primul loc! decembrie 11, 2019 - În această dupămasă, Stelian Dolha a depus jurământul pentru funcția de prefect. Acesta a amintit de cei 30 de ani ce au trecut de la revoluție. ” A venit momentul să punem cetățeanul pe primul loc!” și-a început acesta discursul.
AMENINȚATĂ cu cuțitul! Pățania periculoasă a unei vânzătoare decembrie 11, 2019 - În acestă după-masă, o vânzătoare de la un magazin a fost amenințată cu cuțitul de un  individ. Acesta a încercat astfel să o determine pe femeie să îi dea toți banii încasați. Ce s-a întâmplat:
FOTO/VIDEO: GRAV accident pe Grigore Moisil. Unul dintre șoferi a fost aruncat prin parbriz decembrie 11, 2019 - Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Grigore Moisil din municipiu. Unul dintre șoferii implicați a fost proiectat prin parbriz în urma impactului.
FOTO/VIDEO: Final de mandat pentru Ovidiu Frenţ. „Plec liniştit şi cu fruntea sus” decembrie 11, 2019 - Se vor înscrie fostul prefect Ovidiu Frenţ sau Ciprian Ceclan în PSD? Se apucă de politică, vor munci la stat sau la privat? Ce va face Ovidiu Frenţ, după ce a fost demis din funcţia de prefect al judeţului? Până una alta, părăseşte funcţia de prefect liniştit, „cu fruntea sus”, fără să-şi reproşeze nimic.
Buletin la 14 ani, doar cu instrucție despre lume și viață! Ce li se pregătește adolescenților: decembrie 11, 2019 - O asociație din România propune modificarea legii care prevede obținerea buletinului. Astfel, minorii care solicită prima carte de identitate ar putea obține prima dată un certificat de cetățean responsabil. Abia după ce își cunosc drepturile și obligațiile minorii vor avea parte de buletin.
Dosare penale în familie: Minor prins la volanul mașinii încredințate de o rudă decembrie 11, 2019 - S-a întâmplat ieri, în Dorolea. Polițiștii au găsit un minor ce conducea un autoturism pe drumul județean. Mașina i-a fost încredințată acestuia de ...o rudă. Cei doi s-au ales cu dosare penale.
FOTO IMPRESIONANT – Lucrușoare făcute de mânuțe de copii, vândute pentru a-și ajuta o colegă: decembrie 11, 2019 - Cristiana este o fetiță cu nanism. Din această cauză, apariția diverselor complicații nu e o noutate. Colegii ei de grădiniță au făcut lucrușoare de mână pe care azi le-au vândut celor mari. Bănuții strânși ajung la mămica Cristianei pentru a-i cumpăra o mască de oxigen specială.
Stelian Dolha va fi învestit azi în funcție! Frenț și Ceclan, demiși de Guvernul Orban decembrie 11, 2019 - A venit anunțul oficial de la Guvern! Prefectul Ovidiu Frenț și subprefectul Ciprian Ceclan au fost destituiți din funcție. Noul prefect numit în funcție, Stelian Dolha, va depune astăzi jurământul. 
Ionuț Simionca (PMP): Domnule prim-ministru Ludovic Orban, desființați pensiile speciale și folosiți banii economisiți pentru construcția Autostrăzii Nordului! decembrie 11, 2019 - Un parlamentar bistrițean i-a cerut prim-ministrului Ludovic Orban să anuleze pensiile speciale și să folosească banii astfel economisiți pentru construcția Autostrăzii Nordului.
Lions Siebenburgen ajunge și în acest an la bătrânii singuri. Ajută și tu! decembrie 11, 2019 - De 15 ani, Clubul Lions Siebenburgen este alături de bătrânii singuri și bolnavi din Bistrița și din împrejurimi. Mâine şi poimâine poţi să dai şi tu o mână de ajutor: 
FOTO: Cozi pe kilometri întregi la intrarea și ieșirea din Beclean decembrie 11, 2019 - Aveți de mers la Cluj? Nu numa-ncetuc! Nu vă grăbiți! Luați-vă timp să admirați, pe traseu, Becleanul. Nu vreți? Nu-i nimic! Autoritățile au făcut în așa fel încât turiștii să admire, pe îndelete, fiecare colțișor de clădire din centrul orașului, din confortul mașinii. Cozi de autoturisme se întind la această oră pe kilometri întregi la intrarea și ieșirea din orășelul de pe Someș.
Cum a ajuns un artist bistrițean să „dea o față nouă” unei clădiri dintr-un oraș istoric belgian decembrie 11, 2019 - Un tânăr artist din Bistrița, care lucrează ca tatuator în orașul belgian Bastogne a ajuns să dea o față nouă unei clădiri din centrul orașului, opera de artă fiind dedicată marcării a 75 de ani de la bătălia dintre trupele U. S Airborne 101 și trupele germane din Al Doilea Război Mondial. Cristian, un tânăr...