14.2 C
Bistrița
luni, iulie 13, 2026

Șeicii din Dubai vor să investească la Sângeorz-Băi!

Întâlnire de taină la Sîngeorz-Băi, între câțiva șeici din Dubai și primarul Traian Ogâgău. Șeicii au auzit de proprietățile terapeutice ale izvoarelor cu borcut și vor să investească zeci de milioane de dolari și să transforme stațiunea într-una exclusivistă.

Ce n-a făcut statul la Sîngeorz-Băi, vor să facă șeicii din Dubai. Vestea despre proprietățile terapeutice ale apelor de aici, comparate cu cele din Vichy (Franța) sau Karlovy Vary (Cehia),  a ajuns până la șeicii din Dubai, care vor să profite și să scoată profit din calitățile terapeutice ale apelor de aici. Aceștia au în plan să reabiliteze întreaga rețea de izvoare, inclusiv să foreze pentru a readuce la suprafață izvoarele care au secat de atâta nepăsare. Nu mai puțin de 50 de milioane de dolari sunt dispuși să investească pentru început în amenajarea unui SPA de șapte stele, a unui hotel de lux cu 50 de etaje și a două pârtii de schi pe munții din împrejurimi, unde zăpada stă pe versanți până în mai. Sursele noastre spun că pentru SPA, arabii vor să facă o magistrală subterană de șapte kilometri prin care să capteze apa cu aur coloidal și proprietăți terapeutice de la Maieru – ceva ce Dubaiul, cu toată bogăția lui, nu are.

Șeicii ar fi avut deja o primă întâlnire cu primarul din Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, care, spun astăzi, 1 Aprilie, sursele noastre, ar fi dispus să le dea cadou mobilierul istoric din biroul său, făcut special înainte de 1989 pentru Elena Ceaușescu, numai să-i convingă că merită să facă investiția.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: