5.1 C
Bistrița
joi, aprilie 18, 2024

ȘOC și GROAZĂ la Căminul de bătrâni: Un bunic a înjunghiat un alt bunic

Un incident grav a avut loc azi la Căminul de Bătrâni din Bistrița. Un bunic l-a înjunghiat pe altul, în zona pieptului. Victima, de 73 de ani, a ajuns la spital.

În această după-masă, un echipaj medical și unul al poliției au fost solicitate să intervină la un conflict finalizat cu înjunghieri, la Căminul de Bătrâni.

Un bunic l-a înjunghiat pe un altul, cu un cuțit. Incidentul ar fi avut loc cu puțin timp înainte de ora 15.00.

Conform primelor date, în această după-masă, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 71 de ani, din Bistrița l-ar fi lovit cu un cuțit, în zona pieptului, pe un altul, în timp ce se aflau într-o încăpere a căminului. Bărbatul agresat, în vârstă de 73 de ani, din municipiu, a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale care, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, efectuează cercetări pentru tentativă la infracțiunea de omor”, transmit reprezentanții IPJ BN.

Victima a fost preluată de la cămin de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadru SMURD, cu două plăgi, stabil hemo dinamic și respirator.

Bărbatul are 73 de ani are o plăgi în zona umărului stâng. E stabil, și în curs de consultare, urmând a i se face investigațiile. E conștient și comunică cu cadrele medicale”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului.

UPDATE

”Bărbatul de 73 de ani de la Căminul pentru persoane vârstnice din Bistrița, care a fost adus în această după-amiază la Unitatea de Primiri Urgențe, prezintă două plăgi prin înjunghiere, dintre care una penetrantă în zona toracică anterioară, cu lezarea plămânului, și una minoră în zona scapulohumerală stângă. În urma evaluării stării de sănătate a pacientului, medicii au decis transferarea acestuia la Clinica de Chirurgie Toracică din Cluj-Napoca pentru consult de specialitate. În prezent, este conștient și în stare stabilă” transmit reprezentanții SJU Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.