14.8 C
Bistrița
marți, aprilie 23, 2024

Tinerii morți în accidentul de pe Rin ajung azi acasă!

Florin și Uțu, cei doi tineri din Petriș, morți în accidentul de pe fluviul Rin, ajung azi acasă. Familiile se pregătesc să îi înmormânteze, duminică.

Acum o săptămână, doi tineri bistrițeni își pierdeau viața în urma unui accident pe Fluviul Rin.

Florin, împreună cu două nepoțele, și alte persoane, se aflau într-o barcă pneumatică, pe Rin. La un moment dat, au ajuns într-o zonă în care curenții au răsturnat barca. Florin și o nepoată de-a lui au murit înecați, iar cea de-a doua nepoțică încă e dispărută.

De pe mal, au sărit mai multe persoane, ca să-i ajute. Printre ei, și Uțu, care din nefericire, a murit în drum spre spital.

Mai multe informații puteți reciti AICI:

TRAGIC: Doi bistrițeni morți în accidentul de pe Rin

Astăzi, trupurile celo doi tineri vor ajunge acasă, la Petriș.

„Deja sunt porniți spre casă și am înțeles că, în funcție de trafic, ar ajunge undeva între orele 20:00 și 24:00. Trupul lui Uțu va fi depus la capelă, iar familia lui Florin a ținut ca acesta să fie dus la ei în casă. Am înțeles că slujba de înmormântare a lui Uțu va fi oficiată duminică”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Cetate, Lucian Tarniță.

Și familia lui Florin ar vrea să îl înmormânteze tot duminică.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.