TOP 5 motive pentru care nu ai voie să ratezi așa ceva, la Bistrița

TOP 5 motive pentru care nu ai voie să ratezi așa ceva, la Bistrița

Oameni de seamă, gânditori importanți, artiști și muzicieni de excepție, activiști și personalități care fac parte din elita culturală a României – dispuși să vă răspundă la cele mai neașteptate întrebări sau, dimpotrivă,  capabili să mute munții din loc, modificând istoria contemporană a țării – vor sta la dispoziția voastră, timp de patru zile. 5 motive pentru care nu trebuie să ratezi așa ceva:

Mâine debutează la Bistrița festivalul internațional Poezia e la Bistrița – eveniment ajuns la ediția jubiliară cu numărul X. Bistrițenii vor avea șansa și onoarea să întâlnească oameni extraordinari, dar și să participe la un adevărat maraton de lecturi susținute de autori – poeți care contează cu adevărat în literatura română contemporană și în Occident.

Probabil subiectivi și exaltați cum ne știți – ne-am permis să vă atragem atenția asupra a cel puțin 5 motive pentru care merită să participați la festival, fiind totodată convinși că puteți să descoperiți alte zeci de motive și singuri:

Mircea Cărtărescu – unul dintre cei mai spectaculoși și prolifici autori români – poet, prozator, eseist și publicist, autor al unor cărți precum Orbitor, Levantul, Solenoid, De ce iubim femeile, Nostalgia, Dragostea, Faruri, vitrine, fotografii…, câștigător al prestigiosului premiu „Thomas Mann” pentru Literatură în 2018 și al multor altor distincții în întreaga Europă – este invitatul prozator al poeților – sâmbătă, 14 iulie la restaurantul Rapsodia, de la ora 11:00 la 12:30. Dialogul va fi moderat de Cosmin Ciotloș.

Radu Afrim – unul dintre cei mai provocatori tineri regizori de teatru, născut la Beclean: printre spectacolele montate de regizor, în Bucureşti şi la Sfântu Gheorghe, se numără „No Mom’s Land”, „De ce fierbe copilul în mămăligă”, „E doar Sfârşitul lumii”, „Trei surori sau Alge-Bernarda’s house remix”, „Între noi e totul bine” – piesă care a deschis anul trecut festivalul de dramaturgie poloneză din Wrocław – capitala culturală europeană în 2016. În semn de apreciere a contribuţiei remarcabile la creşterea prestigiului artei spectacolului, pentru implicarea deosebită în promovarea teatrului şi cinematografiei româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate – Radu Afrim a primit anul trecut, din partea preşedintelui Klaus Johannis, „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Eugen Alupopanu – artist bistrițean care își va prezenta mâine, după deschiderea oficială a festivalului – proiectul Painted Concerts: timp de mai bine de un an de zile, Eugen Alupopanu a asistat „ascuns” în Galeria Lina, la toate concertele desfășurate în Sinagogă, pictând sunetele. Despre Eugen Alupopanu vă puteți reaminti detalii accesând linkurile de mai jos:

Tânăr artist, execut portrete pentru bani! Azi, în Bistriţa, pe terasa Old House, după orele 14 trecute fix..

FOTO/VIDEO: Tihuța și împrejurimile ei, așa cum nu le-ați mai văzut niciodată…

Eduard Kunz – pianistul rus pe care avem bucuria să-l ascultăm în fiecare an la Bistrița și Matei Ioachimescu – flautistul care coordonează Academia de Flaut la Bistrița, chiar în aceste zile, sunt doi dintre muzicienii care merită ascultați de fiecare dată, pentru că reușesc să transforme fiecare concert într-o experiență spectaculoasă și răscolitoare, după cum vă puteți reaminti AICI, AICI, AICI sau AICI și AICI

Și nu în ultimul rând, este imperios necesar să ascultați poezie rostită chiar de cei care i-au dat viață și au creat-o – și vă recomandăm călduros să nu cumva să-i ratați pe Florin Partene, Ioana Nicolaie, Radu Vancu, Ștefan Manasia, Constantin Acosmei sau Claudiu Komartin. Cu precizarea că multe surprize e posibil să se ivească de unde vă așteptați mai puțin…

Program Poezia e la Bistrița:

Joi, 12 iulie 2018, la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița
18:00 – 18.30 Deschiderea Festivalului și prezentarea invitaților.

Acordarea Premiului Librarul anului: Mihail Vakulovski (Librăria Humanitas, Brașov)

One man show: Claudiu Fălămaș

Vernisajul expoziției Painted Concerts – Eugen Alupopanu

18:30 – 20:00
LECTURI: Elena Vlădăreanu, Vlad Moldovan, Sebas Puente Letamendi, Anastasia Gavrilovici, Dumitru Crudu, Ioan Es Pop.

Recital: Eduard Kunz (Rusia)

VINERI, 13 IULIE, 2018

Lectură privată Colibița
10:30 – 14:30

Robert Bălan – Terapii în desfășurare. Vă rugăm păstrați liniștea

La Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița, între orele 19:00 – 20:30
LECTURI: Ion Mureșan, Ioana Nicolae, Tara Skurtu, Florin Partene, Berta García Faet, Radu Vancu

RECITAL: Matei Ioachimescu, flaut (România- Austria), Verona Maier (pian).

SÂMBĂTĂ, 14 IULIE 2018

La restaurantul Rapsodia – între orele 11:00 – 12:30 –

Dialog cu Mircea CĂRTĂRESCU, moderator: Cosmin Ciotloș

La Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița, 19:00 – 20:30

LECTURI: Constantin Acosmei, Angela Marinescu, Ștefan Manasia, Els Moors, Claudiu Komartin

Concert: Răzvan Stoica – vioară Stradivarius (Olanda), Andreea Stoica – pian, Kamerata Stradivarius (Olanda)

DUMINICĂ, 15 IULIE 2018

La Restaurantul Rapsodia – între 11:30 – 13:00

Dialog cu Radu AFRIM. Lansarea revistei ALECART

Moderatori: Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari

La Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița, de la 13:30 – 14:30
Concert: Ansamblul Baroc Transylvania (Zoltán Majó, Matyas Bartha, Ciprian Câmpean, Erich Türk)

Organizatori: Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița
Parteneri: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, ICR, Institutul Polonez, Vlaams Fonds voor de Letteren Belgia, CCIA Bistrița-Năsăud – Centrul Europe Direct Bistrița, Restaurant Rapsodia, Copacul de Cafea, Hotel Coroana de Aur, Adris
Parteneri media: Radio România Cultural, „Observator Cultural”, Alecart, Bistriteanul.ro
Directorul festivalului: Gavril Țărmure
Responsabili de proiect: Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari

acum 22 de minuteSmart Cleaning îți ia povara curățeniei pentru sărbători! Dacă îți faci programare din timp! - Mai e puțin și vin sărbătorile de iarnă. Gospodinele deja se gândesc la prăjituri și mâncăruri. Dar nu asta le e cel mai greu. Ci făcutul curățeniei! Smart Cleaning vine în ajutor, dar au o condiție! Programările trebuie făcute din timp pentru ca să poată să vă ajute pe cât mai mulți! Și să poată lucra profesionist, așa cum sunt deja recunoscuți.
acum O orăVIDEO – IMAGINI ȘOCANTE! Cum arată Parcul Național Munții Rodnei sub amenințarea securii - O filmare cu drona a celor de la Agent Green arată cât de nemiloși au fost hoții de lemn cu Parcul Național Munții Rodnei, care a fost distrus efectiv de drujbe și securi. Hoții nu s-au sfiit să intre nici măcar în zonele de protecție strictă sau în pădurile cu arbori seculari.
acum 2 oreFOTO – Bistrița a rămas în urmă! Au început lucrările la prima parcare etajată din județ, la Prund! - Conducerea orașului vorbește de construirea unei parcări etajate, de ani de zile. Au rămas vorbele, căci faptele se întâmplă la câțiva kilometri distanță. La Pundu Bârgăului au început deja lucrările la parcare. Autoritățile locale speră ca parterul să fie finalizat până se instalează iarna. 
acum 3 oreDoina Pană (PSD): Viitorul României trebuie să fie în UE, dar nu oricum! Nu în poziția „ghiocelului” - Viitorul României trebuie să fie în UE, dar nu oricum! Nu în poziția „ghiocelului” - consideră vicepreședintele PSD Doina Pană, visând la o Românie demnă, respectată, tratată egal cu celelalte state membre, indiferent de culoarea politică a celor care conduc vremelnic instituțiile europene!
acum 18 oreFOTO – Haos pe strada Crinilor, din cauza unei defecțiuni la o țeavă de gaz - Haos în această după-masă pe strada Crinilor, din cauza unei lucrări pentru remedierea unei probleme la o țeavă de gaz. Strada este blocată complet, traficul fiind deviat pe Cerbului.
acum 19 oreȘi adulții pot fi adoptați! Proiect inedit, demarat la Bistrița - O instituție din Bistrița a demarat recent un proiect extraordinar prin intermediul căruia zeci de adulți vor fi „adoptați”. Va fi spre binele și sprijinul a sute de copii din oraș.
acum 20 de orePe Turc îl roade curiozitatea! Ce vrea să afle de la Radu Moldovan: - Ioan Turc s-a arătat preocupat de ceea ce se întâmplă cu banii publici. Așa că i-a cerut socoteală președintelui Consiliului Județean cu privire la valoarea unor salarii. Asta, după ce i-a transmis un ”Calmează-te!”,făcând referire la procesul primarului orașului stațiune.
acum 21 de oreFOTO/VIDEO: O bistrițeancă, locul III la Cupa României de Artă Florală - Zilele trecute, la Sibiu, a avut loc Cupa României de Artă Florală. La acest concurs a participat și o bistrițeancă. Ea a reușit să cucerească locul III. A fost foarte apreciată de juriu pentru frumusețile ieșite din mâinile sale la cele trei probe. 
acum 22 de oreIoan Turc s-a înscris în cursa pentru fotoliul de primar! Ce planuri are pentru Bistrița: - Până astăzi s-au putut depune candidaturile celor care intră în cursa pentru fotoliul de primar al Bistriței. Ioan Turc, președintele PNL BN, a anunțat că a intrat și el în această cursă. Mai mult, a prezentat și ideile de guvernare pe care le are.
acum 23 de oreUn important om de afaceri a fost legat și jefuit de hoți, în propria casă - Un important om de afaceri din județ a avut parte de spaima vieții sale, după ce ieri dimineață a fost prădat de hoți. Cei trei i-ar fi pătruns în casă, iar când a fost surprins de proprietar l-au legat. Deocamdată nu se știe ce au furat din locuință.
acum 23 de oreEvitați strada Crinilor! Este închisă pentru lucrări - Intersecția de pe strada Crinilor cu Cerbului este total blocată. Se execută lucrări de conectare a unei conducte. Circulația pe stradă este blocatăp inclusiv dinspre sensul giratoriu de la Coroana.
acum 23 de oreSperați la o parcare sub sau supraterană în Eminescu? Luați-vă gândul! - Vă amintiți despre grandiosul proiect al Primăriei Bistrița care prevedea o parcare sub sau supraterană în Piața Mihai Eminescu? Ei bine, trenul a plecat, iar Primăria Bistrița nu mai poate să acceseze fonduri europene pentru această investiție, iar bugetul municipiului nu poate suporta așa ceva.
acum O ziDe Centenar ne unim cu Maramureș, prin Țara Lăpușului! Chef de zile mari, la granița dintre cele două, mâine! - Bistrița Năsăud și Maramureșul se unesc, în anul Centenarului. Cele două vor fi legate printr-un nou drum, care va fi inaugurat mâine, cu mare fast. Bistrițenii sunt așteptați pe Dealul Șpanului, iar moroșenii, în Țara Lăpușului.
acum O ziCât costă un ”autograf” al jandarmilor? 10.000 de lei și două căruțe cu lemne de foc! - Vine frigul și oamenii trebuie să se încălzească. Doi bărbați ”responsabili” și-au umplut căruțele de lemne pentru foc. Dar pe drum spre casă, le-au dat la schimb pentru un ”autograf” al jandarmilor. Și au mai plătit și încă 10.000 de lei.
acum O ziRostul de dimineață: De câțiva ani refuzăm cu nonșalanță strălucirea muzicii clasice vieneze…! De ce…? - De vreo 4, 5 ani, pe la începutul lunii noiembrie, orașul se umple de afișe care anunță concertul faimoasei orchestre Johann Strauss Ensemble dispus să ne ofere strălucirea muzicii clasice vieneze. Însă până acum, bistrițenii au refuzat (discret sau nonșalant) concertul, mulțumindu-se cu afișele... Să fim oare prea săraci pentru un asemenea eveniment? Prea scumpe biletele?