14.2 C
Bistrița
miercuri, iunie 10, 2026

Tritonul protejat din Wonderland. Cum s-a făcut APM că plouă și l-a descoperit abia după ce a dat undă verde proiectelor

În zona aerodromului, unde urmează să se continue amenajarea complexului Wonderland, există o specie protejată de triton, o specie din clasa amfibienilor, înrudită cu salamndra. Culmea, autoritățile de mediu habar n-aveau de existenţa lui. Specia a fost pusă în pericol în prima fază de gunoaie… Iar autoritățile au aflat despre ea când e deja prea târziu pentru a stopa proiectele din zonă.

Biologul Ciprian Samoilă și președintele Asociației Harta Verde a sesizat recent instituțiile de mediu despre faptul că în zona aerodromului există o specie protejată de triton. Acesta riscă să dispară din cauza cantității uriașe de deșeuri din zonă, pe care Agentia pentru Protecția Mediului și Garda de Mediu se fac că nu-l văd.

Potrivit biologului, deșeurile din zonă se întind pe mai bine de 1.500 de metri pătrați. Culmea, pe lângă aceste deșeuri ar fi trecut și autoritățile județene și locale atunci când au prezentat, în teren, planurile pentru Wonderland.

Răspunsul pe care Ciprian Samoilă l-a primit de la Agenția pentru Protecția Mediului este surprinzător! În ciuda faptului că instituția are biologi, nu avea cunoștință de existența speciei Triturus cristatus într-un ecosistem acvatic.

Neștiind de existența acestei specii rare de amfibieni, specialiștii APM nici nu au protejat-o. Şi nici nu au luat-o în calcul atunci când au dat undă verde proiectelor din zonă…

Au aflat acum, când e prea târziu să mai facă ceva. Mai mult, în răspunsul oferit, directorul APM, Sever Ioan Roman, mai că nu îi ceartă pe bistrițeni și ONG-urile de mediu pentru că nu i-au spus că acolo se află o specie protejată:

„În cadrul procedurii de reglementare a proiectelor/planurilor din punct de vedere a protecției mediului se ține cont și se prevăd măsuri pentru protecția speciilor de plante și animale sălbatice protejate conform OUG 57/2007 chiar dacă acestea se află în afara ariilor naturale protejate, în cazul în care avem date relevante, cu privire la amplasarea habitatelor speciilor respective în raport cu proiectul/planul analizat. În procedura de mediu privind evaluarea impactului anumitor proiecte asupra mediului, publicul interesat poate participa la procedurile de luare a deciziilor, astfel că atât Asociația Harta Verde România cât și alte persoane interesate pot să transmită propuneri/recomandări înaintea luării unei decizii privind emiterea acordului de mediu, respectiv a aprobării de dezvoltare”, se arată în răspunsul oferit de APM BN.

În ceea ce privește cantitatea însemnată de deșeuri, APM a sesizat Primăria Municipiului Bistrița pentru a curăța zona.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: