10.4 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Un bărbat din Căian i-a ”rugat” pe judecători să-l trimită la închisoare!

Polițiștii au încarcerat ieri un bărbat din localitatea Căianu Mic. Acesta își va petrece următoarele luni după gratii. Motivul? A făcut scandal și apoi a „forțat” mâna instanței ca să-l trimită la închisoare.

Polițiștii au încarcerat ieri, în Penitenciarul Bistrița, pe un bărbat din Căianu Mic.

La data de 19 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 18 februarie a.c., de Judecătoria Beclean, împotriva unui bărbat, de 34 ani, din Căianu Mic. Bărbatul a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice”, explică reprezentanții IPJ BN într-un comunicat remis presei.

S-ar părea că bărbatul i-a „forțat” pe judecători să-l trimită în închisoare. El și-a cerut această pedeapsă, în schimbul celei primite inițal.

„E vorba de Daniel B. Ei sunt mai mulți frați, dar toți au ceva probleme. Omul ăsta nu e agresiv, dar când bea, mai face scandal și vorbește multe. Ideea e că Daniel primise inițial o pedeapsă de executare cu suspendare. Trebuia să facă muncă în folosul comunității și să meargă periodic la serviciul de probațiune”, a afirmat Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic.

Daniel a fost chemat deseori să ajute la „gospodărirea” comunei. Doar că acesta se prezenta cu chiu, cu vai, după lungi insistențe. Apoi, nu a mai făcut nici muncă în folosul comunității, nici nu s-a mai prezentat la serviciul de probațiune.

Așa că a ajuns în fața judecătorului. El a zis că nu mai vrea să facă muncă în folosul comunității și nici să se tot ducă la serviciul de probațiune. Și că mai bine să îi dea șase luni la închisoare, că poate scapă după trei. Și în urma declarației lui, logic că i-au transformat pedeapsa în luni de închisoare”, a concluzionat Paul Știr.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.