4.4 C
Bistrița
joi, aprilie 18, 2024

Un bărbat din Lechința a fost rănit grav, în urma unui accident stupid

În urmă cu puțin timp, un bărbat din Lechința a fost rănit destul de serios, de căruța cu care se deplasa, în afara localității. Bărbatul, care prezintă o lovitură puternică în zona capului, a ajuns pe mâna echipajului medical SMURD, care îl va transporta la spitalul din Bistrița.

Incidentul a avut loc în afara localității Lechința, în pădure, într-o zonă greu accesibilă, unde se poate ajunge doar cu mașini de teren. Bărbatul se afla la un kilometru și jumătate de cea mai apropiată cale de acces, până unde se poate ajunge cu autospeciala.

Din primele informații rezultă faptul că bărbatul mergea pe lângă căruța sa trasă de cai, iar la un moment dat, din cauza denivelărilor drumului, ruda atelajului l-a lovit pe acesta în zona capului.

În ciuda loviturii puternice, bărbatul este conștient și a cooperat și comunicat cu echipajul medical SMURD ajuns la fața locului.

„Echipajul de Prim Ajutor de la Punctul de Lucru Lechința a ajuns la locul solicitării, a găsit un bărbat conștient, care prezenta un traumatism cranio-cerebral. I se acordă primul ajutor și urmează să fie coborât la calea de acces, de unde va fi preluat de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

Foto: Arhivă

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.