8.9 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Un bistrițean, șeful – șoc numit de Dăncilă la PSD Cluj

Șeful interimar al PSD Cluj a fost schimbat ieri din funcție. În locul lui, premierul Dăncilă a numit…un bistrițean. Noul ”șef – șoc” al organizației locuiește de ani buni în Cluj, fiind o prezență noncornformistă în media clujeană sau națională. La fel și pe rețelele de socializare.

Organizația PSD Cluj l-a avut, până aseară, ca președinte interimar pe Horia Nasra. Premierul Dăncilă a decis schimbarea acestuia, pe motiv de ”nemuncă”.

Mai exact, rezultatele slabe ale organizației obținute la alegerile europarlamentare din luna mai dar și faptul că și nu a reușit să impună vreun primar la Cluj-Napoca.

În locul lui Nasra a fost numit la frâiele PSD Cluj jurnalistul Liviu Alexa. Acesta, în vârstă de 40 de ani, născut la Bistrița, conduce în prezent o rețea de ziare între care Ziar de Cluj și televiziunea NCN. Anterior a condus portalul de știri Citynews.ro, perioadă în care a organizat la Cluj un concert cu greii hard-rockului britanic, Iron Maiden. Jurnalistul a dat dovadă în ultimii ani de o prezență nonconformistă în media clujeană și națională, sau pe rețelele sociale, însoțită de multe ori de un limbaj dur și greu digerabil pentru gusturile mai fine” scrie Gherlainfo.ro

Mulțumesc doamnei președinte Viorica Dăncilă pentru încrederea și curajul de a mă numi în această poziție despre care vă reamintesc că este interimară. Nu m-a făcut mama președinte PSD Cluj și nici nu o să mor dacă nu o să mai fiu. Atâta timp cât voi îndeplini această funcție, o să muncesc așa cum am muncit mereu pentru proiectele mele. Nu mă voi lăsa șantajat de nici o amenințare cu plecatul a vreunui primar sau deputat, însă voi vrea să colaborez cu toți cei care doresc să muncească și să facă social-democrație, nu cumetrie. Sunt tânăr și prioritatea mea va fi aducerea de tineri în partid. Nu vreau să fiu nici șef la Transelectrica, nici la Transgaz. Nu candidez la Primărie, vreau doar să arăt ce înseamnă să gândești eficient, alături de o echipă care își dorește să tragă”, a declarat Liviu Alexa, potrivit Ziardecluj.ro.

Surse foto: Gherlainfo.ro

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.