7.6 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Un chitarist din Bistrița va reprezenta România în Estonia! Premiul cel mare – 5.000 euro!

S-a încheiat recent la Timișoara Concursul Muzical de Interpretare „Lions” sub egida „Lions European Musical Competition Thomas Kuti”, editia a VIII-a, Faza Națională.

Concursul se adresează tinerilor muzicieni care se află la un nivel avansat în ceea ce privește formarea artistică și care pot susține programul concursului la instrumentul selectat de Districtul gazdă al fiecărui Europa Lions Forum.

Pentru că instrumentul selectat pentru 2019 a fost chitara clasică – bistrițeanul Alexandru Grecu, elev la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” a încercat să-și testeze și aici limitele și talentul.

Alexandru s-a dovedit de departe cel mai bun chitarist, cucerind cea mai înaltă poziție a podiumului.

Alexandru Grecu va reprezenta România la nivel european, cu ocazia Europa Lions Forum care se va desfășura în acest an în capitala Estoniei – Tallinn, între 4 și 6 octombrie 2019.

Vârsta maximă de participare a concurenților la Timișoara a fost 24 de ani. Concurenții înscriși au avut nevoie să facă dovada faptului că sunt cetățeni UE, cu reședința în România – District 124.

Într-o primă etapă, Alexandru Grecu a avut de interpretat o piesă obligatorie, dintr-o listă impusă de juriu, iar în cea de-a doua etapă – chitaristul din Bistrița a interpretat o piesă din repertoriu personal (de maximum 15 minute) și o a doua piesă la alegere din lista obligatorie.

În cadrul Forumului Europa din Tallinn (Estonia) va fi organizat un concurs pentru identificarea câștigătorului premiului anual. Premiul cel mare este în valoare de 5.000 de euro, însă tânărul chitarist din Bistrița va trebui să se confrunte cu muzicieni din fiecare țară a Uniunii Europene.

Scopul acestui concurs este descoperirea tinerilor cu aptitudini vocaționale de excepție și promovarea lor pe marile scene muzicale naționale și internaționale.

Alexandru Grecu este elev în clasa a XI-a la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița, fiind pregatit de profesorul Valentin Pop.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.