10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Un „city-break” într-un sat din Bistrița-Năsăud te poate întoarce cu 100 de ani în timp!

Oriunde te-ai duce în lumea asta, cu siguranță niciunde nu te poți întoarce în timp ca în România. Suntem norocoși să avem chiar pe plaiurile nostre sate peste care timpul parcă nu a trecut deloc. Sălcuța e dovada vie că în România anului 2019 poți face o călătorie cu 100 de ani în urmă.

Anumite sate din Romania păstrează încă vie tradiția moștenită de la străbuni de secole. Iar trecerea timpului nu a știrbit din strălucirea acestor obiceiuri, sărbătorite cu fast și în prezent. Poveștile satelor românești pot fi cu adevărat fascinante dacă avem răbdare să le descoperim.

Pe pământurile județului nostru se află satul Sălcuța care aparține de comuna Sânmihaiu de Câmpie. Ajungând pe aceste meleaguri, vei da de un sat curat și primitor, peste care timpul pare că nu a trecut deloc.

 În prezent Sălcuța numără doar vreo 120 de locuitori, iar oamenii nu au uitat de vremurile când erau ei înșiși copii și în care bucuriile aveau alte izvoare. Bătrânii, rămași acum în casele vechi, povestesc cu mândrie despre un trecut cu lipsuri, dar care nu i-a împiedicat să își crească proprii copii în sânul bisericii și al familiei tradiționale.

Am avut ani de zile în care am crezut că dincolo de deal nu se mai întâmplă nimic. Universul meu era foarte mic. Nu știam, trăiam destul de izolați pentru că m-am născut și am crescut în câmp. Am crescut la lampă, la foc de lemne. Trăiam exclusiv din ce produceam în gospodărie. Nu aveam alte variante de venituri”, mărturisește într-un interviu pentru Bistrițeanul.ro Viluța Brătfălean, cea care conduce Restaurantul Țărănesc Casa Doamnelor și care își are originile în Sălcuța.

Sălcuța e un colț de rai, mai ales în perioada în care înflorește salcâmul, iar satul este învăluit de un parfum care îți taie răsuflarea. Circulă vorba că satul și-ar trage numele chiar de la această plantă, prezentă la tot pasul în micuța localitate.

Chiar dacă suntem în 2019, în Sălcuța oamenii locului încă gătesc și mănâncă doar ceea ce produc cu propriile mâini, exact ca acum 100 de ani. Se pare că aici sătenii încă afumă slănina ca pe vremuri, în dulapuri de metal cu fum de prun pe care o țin apoi învelită în ziare în borcane.

Într-un sat uitat de lume se gătește bio. Mai bio ca acolo nu găsești niciunde. Acolo încă se face în cuptor cu aluat lăsat de data trecută. Un cuptor de zici că mai are un pic și se dărâmă. Din aluatul de pâine fac și palanețe cu brânză, cu mere sau cu varză. Bătrânii nu au vreme să facă 5 feluri de aluaturi. Fac pâine cu grâul pe care îl cultivă. Au moara la Sânmihaiu de Câmpie și spun morarului când se duc că ar vrea făina puțin mai fină că fac plăcinte. Se duc o dată la câtăva vreme. Pun în căruță saci cu porumb, cu grâu, cu ovăz”, și-a adus aminte într-o emisiune Bistrițeanul LIVE, Elena Rus, cea care a făcut senzație în emisiunea culinară Chefi la cuțite.

Iubitoare de tradițional, Viluța Brătfălean a deschis în Bistrița un restaurant care are la bază experiențele sale culinare din Sălcuța: „Având în vedere că restaurantul meu este de inspirație tradițională, casă tradițională transilvană, este în proporție de 50 – 60% cu influențe din zona Sălcuței, cu mâncăruri exclusiv tradiționale.”, afirmă aceasta.

Recomand un city-break. Nu vă duceți la Roma, mergeți la Sălcuța”, a concluzionat Viluța Brătfălean.

Sursa foto: Wikipedia

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.