VIDEO. Capernaum: Și-a dat părinții în judecată pentru că l-au născut…

VIDEO. Capernaum:  Și-a dat părinții în judecată pentru că l-au născut…

Capernaum: Nu știe câți ani are, pentru că nu are niciun fel de act de identitate. Medicii au estimat, după numărul de dinți, că ar avea cam 12 ani. A crescut în stradă, a învățat să lupte pentru supraviețuirea lui și altor copii din jur, iar în final și-a dat părinții în judecată pentru că l-au născut…

Este cu adevărat sfâșietor. Este genul de experiență care te marchează total… Privești în ochii copilului și nimic nu mai pare în regulă, în jurul tău…”, ne-a mărturisit unul dintre bistrițenii care au urmărit duminica trecută, cu sufletul la gură producția regizată de Nadine Labaki.

Filmat în haoticele cartiere din Liban, filmul Capernaun prezintă povestea unui copil din Liban care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Protagonistul (Zain Al Rafeea) este un băiețel refugiat sirian, fără niciun fel de experiență actoricească, dar care joacă rolul băiatului libanez cu atâta convingere, încât a impresionat deja mii de spectatori, iar la Cannes, unde filmul a avut recent premiera, a fost aplaudat de public în picioare timp de 15 minute…

Băiatul fuge de părinții săi neglijenți, ajungând să-și poarte singur de grijă, până când găsește adăpost în șubreda casă a lui Rahil (Yordanos Shiferaw), o refugiată etiopiană, și a bebelușului ei, Yonas (Boluwatife Treasure Bankole). Zain își va da părinţii în judecată pentru „delictul” de a-l fi adus pe lume.

Zain Al Rafeea, băiatul de 12 ani din Capernaum, a lucrat drept curier în Beirut până în 2017 – când a învățat să-și scrie numele…

Filmul este nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin și va rula la Centrul Cultural Dacia, sâmbătă și duminică.

Știm că vizionarea filmelor în altă limbă decât engleză este pentru cei mai mulți greoaie și știm că am fost învățați cu blockbustere și filme de popcorn la care îți stă mintea în loc, însă vă provocăm să cunoașteți realitatea așa cum rar vă este dat să o vedeți. Lumea asta chiar există și noi ne mișcăm pe lângă ea…!”, precizează Cristian Vrăzmaș, responsabilul de programe în cadrul Centrului Cultural Dacia.

Este o încercare de a „construi”, la Bistrița o comunitate a celor care apreciază filmele de artă. Cu atât mai mult cu cât, înainte de 89, bistrițenii se refugiau cu sutele în cinematograful Dacia, „la cinematecă”, urmărind filme experimentale, filme de artă și documentare.

Încercăm de ceva vreme să prezentăm bistrițenilor și un alt fel de filme, acele filme care te copleșesc, care te pun pe gânduri și care îți pot schimba viața…”, completează Cristian Vrăzmaș.

Așadar, cei care au curajul să urmărească și să accepte adevăratele drame ale lumii contemporane – sunt liberi să aleagă în acest weekend, una dintre provocările de mai jos:

Sâmbătă, 16 martie, de la ora 14.00 aveți ocazia să urmăriți Sub umbra părului sălbatic – de la ora 17.30 – producția Păsări călătoare iar de la ora 20.00 este programat filmul Capernaum / Haos și speranță.

Duminică, 17 martie, de la ora 13.40 – Capernaum / Haos și speranță, de la ora 16.10 – Sub umbra părului sălbatic iar de la ora 19.40 – Păsări călătoare.

Awake Festival: Enter Shikari, Coma și mulți alți artiști vor electriza domeniul Teleki, la Mureș! acum O oră- Iubitorii muzicii electro din Transilvania au toate motivele să se pregătească pentru o experiență fantastică în această vară: noi artiști și-au anunțat prezența la Awake Festival – eveniment care se va desfășura pe domeniul Teleki din Gornești, județul Mureș.
De n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit acum… acum 3 ore- Cu câțiva ani în urmă, am cunoscut-o pe doamna Lygia Diaconescu, membră în conducerea Ligii Scriitorilor Români, directoarea Revistei româno-canado-americană – Starpress. Ce norocos și împlinit  te simți când îi întâlnești! Oameni care te sprijină, te încurajează, își pun încrederea în talentul tău și o pecetluiesc apoi cu renumele dânșilor!
DE CITIT: O istorie care acoperă de rușine câteva generații… acum 5 ore- Se dă așadar un regat cu atmosferă medievală, un rege malefic hotărât să facă istorie și să cucerească toate ținuturile din jur, indiferent de preț, și o competiție ce va face diferența între sclavie și libertate, între viață și moarte...
FOTO/VIDEO: Noaptea de sâmbătă s-a dovedit magică! Bistrițenii au luat cu asalt Muzeul Județean acum 7 ore- Bistrițenii au luat cu asalt Muzeul Județean, ieri seară, când și în județul nostru s-a celebrat Noaptea Muzeelor: mii de oameni au trecut pragul instituțiilor muzeale din Bistrița, Sângeorz-Băi și Năsăud, admirând unelte de pe vremea dacilor, mașini de epocă, picturi și sculpturi.
FOTO/VIDEO: S-a așternut stratul alb și frumos mirositor de narcise din Munții Rodnei acum 8 ore- O porțiune din Parcul Național Munții Rodnei s-a îmbrăcat cu straie noi. Poiana cu Narcise a înflorit, astfel că turiștii care ajung în zonă pot admira stratul alb, frumos mirositor ce li se așterne la picioare.
GROAZNIC! Trei fetițe au ajuns de urgență la Pediatrie Cluj, după ce au făcut baie acum 10 ore- La miezul nopții, trei fetițe au fost preluate de echipaje medicale și transportate de urgență la Cluj. Micuțele au început să acuze dureri de cap după ce au făcut baie.
VIDEO: O performanță istorică pentru Gloria! „Expresia mândriei de a fi bistrițean!” acum 22 de ore- Bucurie fără limite astăzi, în Sala Polivalentă din Bistrița: echipa de handbal feminin SC Gloria 2018 - echipa de suflet a bistrițenilor - a reușit o performanță istorică! „Așa arată expresia pură a bucuriei și a mândriei de a fi bistrițean!”
VIDEO: Un sistem învechit, un tarif exorbitant, pubele insalubre amplasate total aiurea…! acum O zi- „Am ajuns să plătim un tarif exorbitant pe colectarea deșeurilor!”, s-a plâns Diana Morar de la PNL Bistrița-Năsăud, reproșând celor din PSD că au adoptat poziția ghiocelului, fără să încerce să remedieze sistemul învechit, tarifele exorbitante, pubelele insalubre amplasate total aiurea…!
Caravana cu medici a ajuns azi la Spermezeu! Ce consulturi de specialitate, gratuite, oferă localnicilor: acum O zi- Peste 100 de persoane vor fi examinate astăzi în localitatea Spermezeu de o echipă de medici specialiști și rezidenți. Totul face parte din proiectul „Caravana cu medici”. Localnicii vor beneficia gratuit de opt consulturi de specialitate.
Carambol în Năsăud și două persoane rănite, din cauza unei șoferițe neatente! acum O zi- Patru mașini au fost avariate și două persoane, rănite! Totul s-a întâmplat în Năsăud, din cauza unei șoferițe neatente.
VIDEO: O mare problemă, în Prundu Bârgăului. „De unde firme…?!” acum O zi- Referindu-se la asfaltarea străzilor din Prundu Bârgăului, primarul Doru Toader Crișan invitat recent la emisiunea „Direct în Problemă”, a mărturisit pentru Bistrițeanul.ro care este marea provocare cu care se confruntă: 
Un bărbat a ajuns la Spital cu arsuri pe jumătate din corp. UPDATE: Bărbatul va fi transferat la o clinică de specialitate din București cu un elicopter SMURD acum O zi- Grav incident în această dimineață în localitatea Simionești. Un bărbat de 35 de ani are arsuri de gradul 2 pe jumătate din suprafața corpului după ce a căzut într-un cazan cu borhot fierbinte. Acesta este transportal la spital pentru investigații.
Se-ntâmplă ACUM: Un bistrițean, în semifinala Arena Bucătarilor! acum O zi- Cei de la Viena Bistro Cafe sunt cuprinși de emoții. Colegul lor, Cristi, este în febra unui renumit concurs culinar. Chiar în aceste momente, el gătește în cadrul primei semifinale Arena Bucătarilor.
Aquabis Bistrița: Se sistează apa potabilă astăzi, în Maieru acum O zi- Aquabis Bistrița își informează clienții în legătură cu faptul că astăzi, 18 mai, se sistează apa potabilă în Maieru și în Lunva Ilvei.
Un chitarist din Bistrița va reprezenta România în Estonia! Premiul cel mare – 5.000 euro! acum O zi- Tânărul chitarist din Bistrița s-a dovedit de departe cel mai bun dintre concurenții care au participat la Timișoara, la Concursul Muzical de Interpretare „Lions” sub egida „Lions European Musical Competition Thomas Kuti”. El va repprezenta România la nivel european, cu ocazia Europa Lions Forum care se va desfășura în acest an, în capitala Estoniei.