1.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

VIDEO – Lazany: Suntem acreditați pentru prelevarea de organe! Beneficiul, mai mult uman!

După aproape 11 ani de când a pierdut acreditarea, la Spitalul Județean Bistrița se pot preleva din nou organe. Managerul Lazany a explicat că această acreditare aduce un beneficiu mai mult uman, decât financiar, unității spitalicești.

În 2008, Spitalul Județean Bistrița pierdea acreditarea de prelevare organe. Încă de la începutul anului 2019, managerul Gabriel lazany a vorbit despre dorința de a face demersurile pentru reacreditare.

Când a fost Ministrul Sănătății o dată, aici la noi, a spus că se gândește să dea o lege prin care să oblige spitalele județene să se acrediteze pentru prelevarea de organe. Ei bine, eu nu am stat să aștept o lege care să mă oblige. Așa că în septembrie am depus documentația spre aprobare, iar în 25 octombrie am primit acreditarea. Ieri ne-a sosit decizia de acreditare”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, managerul Gabriel Lazany.

Acesta a explicat că activitatea de prelevare va fi coordonată de asistentul șef ATI Chiș Maria și dr Anca Moldovan.

„De fiecare dată când va fi un pacient eligibil, va veni la Spital o echipă a Agenției Naționale de Transplant, care să facă prelevarea”, a mai spus managerul.

Dacă situația o impune, Spitalul Județeaan va avea și o echipă suport care să vină în sprijinul echipei Agenției.

Echipa suport va fi alcătuită din șeful chirurgiei generale, dr. Suciu Gheorghe Marin, la ortopedie va fi Bumbu Bogdan, șeful secției de ortopedie și traumatologie, dr Mihaela Albu, medic specialist în chirurgie plastică și microchirugie reconstructivă, dr. Pop Ioan Florin- medic oftalmolog și domnul doctor Elisei Radu, medic specialist în chirurgie generală”, a declarat Gabriel Lazany.

Managerul Spitalului a explicat că beneficiile acreditării sunt mai mult umane decât financiare.

Mai multe puteți asculta în materialul video:

[arve url=”https://youtu.be/eHeM-sI_wTU” /]

În prezent, în Spitalul Județean nu există niciun pacient care să fie eligibil pentru donarea de organe.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.