14.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

VIDEO: Performanță la Bistrița, ca în marile centre universitare!

A aflat despre Bistrița de la televizor, și a venit de probă, să tatoneze terenul. În doar doi ani a ajuns să facă performanță și intervenții cum doar în marile centre universitare se poate. Iar în spatele chipului de adolescent se ascunde un profesionist desăvârșit, apreciat nu doar de pacienți, ci și de colegi.

Dr. Andrei Vârciu – medic specialist gastroenterolog la Spitalul Județean de Urgență Bistrița – a fost prezent ieri în studioul Bistrițeanul.Live.

Gastroenterologia este acea specialitate a medicinei interne care se ocupă de diagnosticarea, tratarea și atitudinea terapeutică a patologiilor gastro-intestinale. Asta înseamnă esofag, stomac, intestine, colon și organele anexe – ficat, căi biliare și pancreas.

În 2017, când se afla în febra examenelor pentru specialitatea sa, dr. Andrei Vârciu a văzut un reportaj la televizor. Era vorba despre inaugurarea unui bloc operator, numit cel mai modern din țară. Se spunea în acel reportaj că mulți tineri absolvenți din Cluj preferă Bistrița, pentru condițiile din Spitalul Județean.

Atunci i-a venit ideea să încerce să ajungă la Bistrița. „Am venit prima oară ca să tatonez terenul, să văd ce aparatură există aici… Era aparatură pentru diagnostic. Parte intervențională aici la Bistrița nu s-a făcut niciodată. M-am dus la domnul Lazany, nu mă cunoștea și pe atunci nu era manager. M-am prezentat, i-am spus ce intenții am și ce îmi doream. I s-a părut interesant ce vreau să fac. Mi-a cerut să pun totul pe hârtie. Mi-am făcut tema, a doua zi m-am prezentat cu hârtia pe care era trecută aparatură de vreo 500.000 de euro. Vai de mine, nu-mi vine să cred! Dar ce face aparatura asta?!, m-a întrebat domnul Lazany. Și i-am explicat că e vorba de anumite proceduri care se fac doar în centrele universitare. Și că poate reușim să le facem o parte și la Bistrița…”, a povestit Andrei Vârciu.

Amuzant este faptul că ulterior, Gabriel Lazany a revenit la dr. Andrei Vârciu cu o altă ofertă de aparatură mai ieftină. „Nu, am răspuns eu, ori cumpărați ce trebuie, ca să facem performanță, ori mai așteptăm, până se mai strâng bani… Și s-a ținut de promisiune. După vreo șase luni mi-a dat telefon și mi-a spus că totul s-a rezolvat…!”, a mai povestit dr. Andrei Vârciu.

În martie a sosit o parte din aparatură, iar în septembrie 2019 a ajuns și restul. Din martie se poate face și la Bistrița terapie endoscopică a hemoragiilor digestive.

Hemoragiile digestive superioare de acum pot fi tratate și la Bistrița. „Avem peste 100 de cazuri rezolvate aici, la Bistrița. Practic i-am cruțat pe cei de la Ambulanță de 100 de drumuri dus-întors la Cluj. Sunt niște proceduri endoscopice prin care noi reușim să oprim sângerările în anumite tipuri de boli. De exemplu, hemoragiile din ulcer, care pe vremuri se operau. Sau hemoragiile în cadrul cirozelor sau din tumorile gastrice. Sunt o mulțime de hemoragii pe care în momentul de față le putem rezolva până la ora 15:00, în serviciul nostru”, a mai explicat dr. Andrei Vârciu.

Următoarea etapă: terapia endoscopică biliopancreatică – o procedură importantă și foarte migăloasă. „Sună futurist, dar îi vom ajuta pe pacienții care suferă de tumori de pancreas sau tumori biliare… Se vor putea monta stenturi de anul viitor, sper eu…”, a mai precizat dr. Andrei Vârciu.

Despre alte proiecte revoluționare care se vor realiza într-o sală plumbuită, cu medici îmbrăcați în costume dotate cu plumb, dar și alte proiecte extraordinare, puteți afla urmărind emisiunea, mai jos:

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F638854683321392%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.