7.7 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

VIDEO: Să fie clar! Foamea e mai importantă decât legea! Da??

Unde-i lege, nu-i tocmeală! Asta desigur, dacă nu intervine… foamea! Că dacă ți-e foame sau poftă de ceva, poți călca legea, dom’le! Cel puțin asta ne-au transmis aseară, mascații… care au făcut o românească de toată frumusețea!

Legea e făcută ca să fie încălcată! Așa se spune și eu, Bistrițel, tind să o cred! Că altfel, nu înțeleg de ce ar aplica-o tocmai oamenii legii.

Aseară, puțin înainte de ora 22:00, mascaților li s-a făcut foame! Sau poftă de ceva dulce, ca să se pregătească pentru noaptea ce le stă înainte!

Ce i-a atras spre magazin, nu știu! Singurul lucru cert e că foamea, sau pofta, ce-o fi fost, a fost mai puternică decât conștiința. Că mascații noștri au încălcat legea. Au făcut o românească, întorcând pe linie dublă, continuă, fix în fața magazinului.

Că și magazinul ăla, cine l-a pus tocmai pe partea cealaltă? Iar să mergi de la Lamă la primul loc unde poți întoarce, e ceva de mers. Consumi combustibil, timp și energie. Oameni economi, am spune!

Totuși, că pofta sau foamea le-a întunecat judecata, hai să mai spunem că înțeleg!

Dar de ce după ce și-au luat de-ale gurii nu au putut să se deplaseze frumos spre strada Năsăudului, și să întoarcă legal? De ce au întors-o tot pe linie dublă – continuă? No, la asta eu nu știu cum să răspund!

Ce e clar e că foamea îți dă voie să calci legea! Nu contează cine ești! Eu asta deduc de aici, așa că dacă sunt prins vreodată făcând o românească, să nu îndrăznească miliția să-mi dea 6 puncte penalizare și între 9 și 20 puncte amendă!

Îmi salvez oricum video ăsta, ca dovadă că nu încalc legea, ci doar urmez exemplul… oamenilor legii!

Să fie clar!

[arve url=”https://www.facebook.com/vlad.gavrila.3/videos/2694920307247715/” /]

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.