18.1 C
Bistrița
vineri, iulie 3, 2026

VIDEO ȘOCANT: Un cal și un măgar, în agonie pe marginea drumului, în Pasul Tihuța!

Un filmuleț șocant a împânzit mediul online. Un cal și un măgar au fost grav accidentați în Pasul Tihuța după ce au ieșit pe șosea. După ce au suferit pe marginea drumului, cele două animale au murit.

Pe adresa redacției noastre am primit mai multe mesaje prin care am fost informați despre faptul că în Pasul Tihuța, pe marginea drumului, sunt doi cai care par a fi accidentați, însă nimeni nu putea să detalieze ceea ce s-a întâmplat.

În această dimineața reporterii Bistrițeanul.ro au luat legătura cu jandarmii de la postul montan din Piatra Fântânele pentru a verifica dacă ei știu ce s-a întâmplat cu o zi în urmă.

Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița, a declarat că la sesizarea noastră jandarmii din Piatra Fântânele, după ce au văzut filmulețul, s-au deplasat pe toată raza localității pentru a verifica dacă cele două animale se mai află pe marginea drumului european. Zona din video-ul care circulă și pe internet a fost identificată ca fiind în apropiere de eoliana din Pasul Tihuța. Jandarmii montani au confirmat că în acea zonă există urme de sânge pe șosea.

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, Ioan Bogolin, directorul Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud (DSVSA BN), confirmă faptul că incidentul a ajuns în atenția instituției pe care o reprezintă. Ieri după-masă, în jurul orei 19:00, medicul veterinar Toni Varga s-a deplasat la locul incidentului pentru a oferi ajutor medical unui cal și unui măgar, care au fost lăsați în agonie pe marginea drumului. Din păcate, la momentul sosirii acestuia în Pasul Tihuța, cele două animale erau deja decedate.

Animalele și-au găsit sfârșitul după ce au ieșit pe șosea din zona în care pășteau și au fost lovite de o autoutilitară, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.

„Cele două animale au fost rănite și ulterior au decedat ca urmare a unui accident rutier care a avut loc în data de 19 septembrie, pe drumul național 17, pe raza localității Piatra Fântânele. O autoutilitară a lovit animalele care au pătruns pe drumul național 17 de pe o pășune din apropiere. În spatele acesteia circula un autotren care, de asemenea, a lovit unul dintre animale. La ambele autovehicule au fost înregistrate avarii.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au luat toate măsurile pentru ca traficul rutier să nu fie pus în pericol și au anunțat instituțiile abilitate în vederea luării masurilor ce se impun. Totodată, polițiștii Secției 2 efectuează verificări în vederea identificării proprietarilor.”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

După ce medicul Toni Varga a constatat decesul celor două animale, DSVSA a trimis o notificare scrisă către Primăria Tiha Bârgăului, prin care a informat primăria că va trebui să se ocupe de ridicarea celor două cadavre.

Cele două animale au fost preluate de către o firmă specializată în ecarisaj (n.r. operație de tratare și de prelucrare a cadavrelor de animale și a resturilor de la abatoare în vederea transformării lor în produse furajere sau industriale).

Polițiștii atrag atenția proprietarilor de animale asupra faptului că dacă acestea sunt lăsate nesupravegheate, deținătorii vor fi amendați.

„Lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri constituie contravenție, conform Legii 61/1991, și se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei. Sancțiunea se aplică proprietarului. În situația în care animalul lăsat nesupravegheat a produs o pagubă unei terțe persoane, fapta constituie infracțiune, respectiv distrugere.”, transmit reprezentanții IPJ BN.

[arve url=”http://www.bistriteanul.ro/wp-content/uploads/2019/09/Cal-si-magar-lasati-sa-agonizeze-pe-marginea-DN-17.mp4″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.