10.4 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

VIDEO: Un mini-protest spontan al elevilor de la LPS și INFOEL! CARE e motivul:

În pauza mare, zeci de elevi au protestat- spontan, la poarta liceului INFOEL. S-ar părea că au fost elevi și de la LPS. Motivul protestului ar fi decizia de închidere a porților și astfel, imposibilitatea de a ieși să… fumeze. Sunt hotărâți să facă un protest amplu, săptămâna viitoare.

La 10:50 a sunat clopoțelul la LPS și INFOEL. Elevii s-au adunat lângă poarta încuiată și au început să strige.

Aceștia s-au revoltat pe faptul că la ora 08:00, porțile se închid și nu se mai deschid decât la ora 12:00. Marea supărare nu ar fi numai pentru faptul că nu-și pot cumpăra mâncare. Ci că nu li se dă voie să fumeze.

„Am auzit că a fost ceva, dar nu de-ai mei. Că ai mei se tem de țigară. Cei de la INFOEL. Am înțeles că sunt supărați că acum, cu noua pază, se închid porțile și până la amiaz nu-i mai lasă să iasă din curte. Dar nu de-ai mei”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, directorul LPS, Mircea Gătej.

Directoarea INFOEL spune că sportivii sunt cei vinovați.

„Am auzit că a fost ceva. Nu un protest. Ci au fost nemulțumiți că s-au închis porțile. Și vor să facă un protest pentru că nu îi lăsăm să fumeze. Azi am înțeles că au sărit oricum gardul. Și că pentru protestul ăla s-ar fi făcut inclusiv o pagină, un elev de la LPS ar fi făcut-o. Eu le-am zis că nu pot face un protest pentru ceva ce e ilegal. Să îndrăznească să facă, și am și pus mâna pe telefon și am anunțat poliția. Păi da e normal așa ceva? Nu știu dacă vor face sau nu. Dar azi a fost nemulțumirea că s-au închis porțile. Dar trebuie să le închidem. Că ies afară și fumează și am avut plângeri de la oamenii care locuiesc în zonă”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, directoarea INFOEL, Alina Puțură.

Filmarea cu protestul spontan ne-a fost furnizată de un fost elev al INFOEL.

 Elevilor nu li se permite să fumeze nici afară nici înăuntru cu toate că sunt majori. Directorul de la LPS… nu le permite portarilor să lase elevii afară, fiind forțați să mănânce și să cumpere doar din școală! Are de câștigat directorul de la cei care vând  produse în incinta școlii, energizante, cola și pepsi la elevi? Sunt copii care totuși fac sport și consumă astfel de prostii. Elevii nu au acces la magazinul din afară școlii…. nici măcar după caiete, pixuri, fetele au nevoie de absorbante nici măcar după așa ceva! Mai rău ca în pușcărie!!!”, ne-a explicat tânărul.

S-ar părea că protestul pentru a le fi aprobată ieșirea din incinta școlii, pentru a fuma, se va organiza luni, în pauza mare.

[arve url=”https://youtu.be/yyNKRNnb6B8″ /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.