8.9 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Viscol și ninsoare până mâine seară! Zeci de tone de antiderapant împrăștiat pe DN-uri!

ANM a emis încă de ieri o atenționare de viscol și ninsoare pentru întreaga țară. Astfel, la munte, a fost nevoie de intervenția utilajelor de deszăpezire. Zeci de tone de antiderapant au fost împrăștiate pe unele drumuri naționale.

Începând de aseară de la ora 22:00 și până mâine seară la ora 22:00, România se află sub atenționare de viscol și ninsoare.

Astfel, în acest interval, local și temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45…50 km/h și de peste 60…70 km/h la munte, iar pe parcursul zilei de duminică (29 decembrie) și în sud-est.

Temporar în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, sudul Moldovei și din a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) și în Muntenia și vestul Dobrogei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

În Carpații Meridionali și de Curbură, iar din dimineața zilei de sâmbătă (28 decembrie) și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge, temporar însemnat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70…80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

Azi noapte, șase utilaje de deszăpezire au aruncat 27 de tone de antiderapant pe DN15A, DN17, DN17D și DN17C.

În momentul de față, conform CNAIR, nu există probleme pe niciun sector de drum din județul nostru.

Totuși, vă reamintim numere de telefon la care puteți apela în caz de probleme:

• pentru drumuri naționale: tel. 0263233615, 0263266620 – Dispecerat Secția de Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud;
• pentru drumurile județene: tel. 0743064482 – ing. Gabriel Pop, Șef Serviciu Drumuri din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
• pentru drumurile comunale se va lua legătura cu personalul din cadrul primăriilor;
• Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița al județului Bistrița-Năsăud: tel. 0263239404;
• Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița – Năsăud: tel. 0263203005;
În situații de urgență se va apela numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.