FOTO: Accident stupid pe Libertății! Un tânăr a ajuns la spital

Trei mașini au fost avariate și un tânăr a ajuns la spital, după un accident…stupid. Un șofer nu s-a asigurat când a ieșit dintr-o parcare, de pe Libertății, fiind lovit de un alt autoturism care circula regulamentar. A ”căzut victimă” o a treia mașină, parcată, în care a fost proiectată mașina care circula regulamentar.

Un accident stupid a avut loc în această dimineață, pe strada Libertății din municipiu.

Un șofer a ieșit dintr-o parcare, fără să se asigure, fiind lovit în plin de un alt autoturism care circula regulamentar.

În urma impactului celor două, mașina care circula regulamentar a fost proiectată într-o altă mașină, parcată în zonă.

Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool înainte de a se urca la volan, dar unul dintre ei a ajuns la spital.

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat doua victime de sex masculin, conștiente cooperante. Echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD a preluat un barbat în vârstă de aproximativ 25 de ani cu un traumatism cranian și alte leziuni. A fost stabilizat de echipajul medical și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale și tratament de specialitate. Cealaltă victimă a fost preluată de paramedicii care încadrează echipajul de prim ajutor SMURD, a primit asistenta la locul accidentului, ulterior a refuzat transportul la spital” transmit reprezentanții ISU BN.

În această dimineață, în municipiul Bistrița, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia a rezultat rănirea unei persoane. În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme. Un vehicul condus de un bărbat de 31 de ani din Bistrița a colizionat un alt autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din Bistrița, care în urma impactului a fost rănit.Ulterior autoturismul primului conducător a fost proiectat intr-un alt vehicul parcat pe trotuar. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea modului de producere a evenimentului” transmit polițiștii.

Bistrițenii se plâng că în zona respectivă, accidentele sunt la ordinea zilei, iar ca și pietoni, e o adevărată provocare să te ”hazardezi” pe trecerea de pietoni.

accident libertatii 2 accident libertatii 3 accident libertatii 4 accident libertatii 1 accident libertatii 2 accident libertatii 5 accident libertatii 3 accident libertatii 1

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: