Prieteni din București, din Bistrița și din alte colțuri ale țării – colegi de platou, stiliști și balerine l-au condus astăzi spre eternitate pe balerinului Ovidiu Danci. Cel care a avut curajul să fie el însuși până la capăt. Să zboare spre înălțimi greu de închipuit în Bistrița. Să ignore durerea, bârfele sau suferința. Să se bucure la maximum și să mulțumească lui Dumnezeu pentru harul său…
Îți va fi dor să râdem împreună…
Noaptea, când vă veți uita pe cer, fiindcă eu voi locui pe una dintre stele, fiindcă pe una dintre ele voi râde, atunci va fi pentru voi ca și cum ar râde toate stelele… Voi singuri veți avea, voi singuri, stele care știu să râdă…!
Iar după ce va fi trecut durerea, veți fi fericiți că m-ați cunoscut…
Cam așa își iau prietenii rămas-bun în Micul Prinț.
Așa l-am salutat și noi astăzi pe Ovidiu Danci… Artistul și balerinul care a avut curajul să fie el însuși până la capăt. Care dansa și făcea piruete pe coridoarele liceului „Andrei Mureșenu”, sub privirile uluite ale colegilor săi… Care nu a vrut să fie genial, a vrut să fie trimbulind, legat de o tremurată culoare, în faţă, la volan, de oglinzi…
Mereu balansând spre un adânc… Mereu în mișcare… Mereu oscilând între bucurii extreme și dezamăgiri… Conștient de răutățile din jur, și capabil – totodată – să te privească adânc în ochi și să-ți zâmbească limpede…
„De mic am visat că voi fi balerin şi că voi ajunge pe marile scene ale lumii… Aşa că la 10 ani m-am trezit singur, la internatul liceului de coregrafie din Cluj, cu doar o punguţă de vise. Am răzbit. Am ajuns acolo unde mi-am dorit. Dar mi-a fost foarte greu. Copiii din Bistriţa merită să facă balet de performanţă, dacă asta îşi doresc. Fără să fie nevoiţi să se despartă de familiile lor”, povestea emoţionat, Ovidiu Danci pentru Bistriţeanul.ro.
Era momentul în care deschidea la Bistrița prima școală de balet clasic. Și oferea fetițelor din oraș o șansă spre marile scene ale lumii, așa cum se va întâmpla, desigur, cu Bianca Guzu. Care i-a oferit, drept ultim omagiu, un dans…
„Moartea lebedei” de Saint-Saëns special pentru tine, Ovidiu … Bianca te conduce în pași de balet pe ultimul drum… Cu toată recunoștința și cu toată dragostea. Odihnește-te în pace…
[arve url=”https://www.facebook.com/ioana.mirela.754/videos/1669698816510740/” /]
În perioada liceului, Ovidiu Danci a fost patru ani la rând olimpic naţional, cucerind premiile I la dans clasic şi contemporan… A fost şi singurul român admis cu o bursă integrală la Academia de balet din München.
„Au mai fost români bursieri cu jumătate de bursă plătită de Academie, sau cu bursă de studii. Dar eu am avut onoarea să primesc bursă integrală şi să fiu şi absolvent al acestei instituţii de prestigiu…”, ne mărturisea Ovidiu Danci.
În impresionantul palmares al balerinului se numără şi Grand Prix la concursul internaţional „Il mondo in musica” (Fivizzano, Italia, în 1998). Și premiul special al Uniunii Criticilor din Romania (1998) sau Premiul special al Ballet School Mulhouse France (1999). Și colaborarea cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde a fost solist la Opera Naţională din Iaşi, ca parte din corpul de balet pentru „Romeo şi Julieta”, „Lacul lebedelor”, „Giselle”, „Spărgătorul de nuci”, „Roşu şi negru” sau „Coppelia”. Și perioada în care a fost solist la Teatrul de Balet „Oleg Danovski”. Și colaborările cu Baletul Naţional Bayern (Munchen) şi Teatrul Naţional Regensburg.
Dincolo, însă, de toate premiile sau distincțiile primite – Ovidiu Danci rămâne, pentru noi, un om cât un spectacol… Un om liber care a avut curajul să zboare spre înălțimi greu de închipuit în Bistrița. Să ignore durerea, bârfele sau suferința. Să se bucure la maximum și să mulțumească lui Dumnezeu pentru harul său…
