Periodic, în anii 1920, ziarele vremii publicau reclame despre Colibița – „neînchipuit de frumoasă” și având un Sanatoriu destul de primitiv „pentru moment”. Una dintre cele mai vechi apariții – în Gazeta Transilvaniei din 1904 – ne informează că însuși Ștefan cel Mare ar fi botezat aceste locuri…!
Cititorii erau informați frecvent în legătură cu „locul climateric situat la 800 de metri, deasupra mării în munți”, în apropiere de Bistrița.
„Situație frumoasă, legătură cu calea ferată, întreținere de primul rang. Excelente succese de cură pentru maladiile inimei și organelor de respirație, pentru nervositate, anemie și pentru maladiile transformării materiilor…”, anunța directorul sanatoriului, Michael Seiler.
Într-un număr din 1924, și în ziarul Înfrățirea apar detalii interesante despre Sanatoriul pentru copii și persoane debile din Colibița.
Acesta era coordonat de Societatea „Caritatea” din Cluj. Directorul instituției era Michael Seiler. Doamnele din lumea bună a Bistriței petreceau pe rând, câte 10 zile la sanatoriu – ca să „observe mersul instituțiunii…”
„În ziua de 12 Iulie, doamnele Tomescu şi dr Slăvoacă, care se găseau acolo au organizat o producţie muzicală, cu concursul elevelor şcoalei Normale din Cluj, şi altor câteva persoane binevoitoare.
S’au cântat coruri, s’au recitat poezii în limba română şi maghiară, s’au executat dansuri naţionale iar dl Neamţu Otonel, artist la teatrul naţional din Cluj, a dat preţiosul său concurs cu multă bunăvoinţă.
Dl Seiler Directorul Sanatoriului, s’a ocupat cu decorarea sălii şi a scenei. Beneficiul acestei mici serbări, lei 2300, se va întrebuinţa pentru câteva îmbunătăţiri absolut necesare.
Societatea aduce cele mai călduroase mulţumiri dlui Neamţu-Otonel, fără al cărui ajutor n’am fi putut realiza o reuşită atât de frumoasă, elevelor şcoaiei normale din Cluj, care cu tot sufletul lor tânăr şi duios au primit propunerea noastră, precum şi tuturor persoanelor care ne-au dat concursul moral şi material…”, conchide autorul articolului.
Colibița, neînchipuit de frumoasă… un Sanatoriu destul de primitiv pentru moment…
Din articol nu lipsesc nici descrieri ale peisajelor splendide din zonă. Sunt pomeniți „munţii foarte înalţi, cu imense păduri de brad, cu văi pline de verdeaţă şi flori”, dar și „minunile de frumuseţe şi soarele din belşug”…
Colibița este „neînchipuit de frumoasă şi prielnică persoanelor debile, şi mai cu seamă copiilor slabi şi predispuşi la tuberculoză”, subliniază autorul.
Nu sunt evitate nici dificultățile financiare. „Societatea „Caritatea“ ajutată la început de mărinimoasa noastră Suverană şi apoi de diferite instituţii şi persoane particulare, a instalat un Sanatoriu destul de primitiv pentru moment, şi neîncăpător pentru numeroşii vizitatori cari au nevoe de aer curat şi de soare.
Sperăm însă că cu ajutorul carităţii publice se va îmbunătăţi starea actuală. Societatea face un călduros apel la toţi bunii cetăţeni ai României Mari să vină în ajutor ca să poată da ţării cetăţeni voinici şi sănătoşi. Orice ofrande se primesc cu recunoştinţă Ia dna Elena Olaru, casiera societății, pe strada Bălcescu 6”, se mai arată în articol.
Dintr-un număr publicat în iulie 1920, din paginile ziarului „Patria” aflăm că închirierea unei camere la Colibița varia între 400 și 600 de coroane pe lună. Întreținerea pe zi era 50 de coroane, iar transportul la Bistrița se realiza cu un „omnibus”…
Una dintre cele mai vechi apariții despre Colibița apare în Gazeta Transilvaniei, în 1904. Theodor A. Bogdan – care se prezintă „învățător în Bistriţă” – publică aici o legendă culeasă de el care îl leagă pe domnitorul Ștefan cel Mare de meleagurile din Colibița…
Foto deschidere @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
Universul_1925_05-1659383688__pages83-83 (1)
01_GazetaTransilvaniei_1904_Colibita_Stefan
